Economie

Contoare cu defecte sau consumatori şmecheri ?

Potrivit Institutului Naţional de Standardizare şi Metrologie (INSM), în urma unei cercetări efectuate pe parcursul anilor 2007-2010, timp în care au fost verificate circa 1086 de contoare de energia electrică, s-a stabilit că peste 74% din contoarele supuse expertizei nu corespund caracteristicilor metrologice. Potrivit aceluiaşi raport, contoarele monofazate de producţie slovacă nu-şi menţin caracteristicile metrologice în intervalul de 16 ani, iar în cazul celor de producţie grecească, în procesul de exploatare apare o majorare a numărului de rotaţii a discului de 4-13 şi mai multe ori, iar, după cum se ştie, evidenţa energiei electrice este direct proporţională cu numărul de rotaţii ale discului. Prin urmare, din cauza acestor nereguli, contorul ar putea indica un consum mai mare de energie electrică, sau dimpotrivă, mai mic decât consumul real.

INSM propune testarea tuturor tipurilor de contoare

Totuşi, experţii care au realizat nemijlocit expertiza au subliniat că analiza efectuată vizează numai contoarele care au trezit dubii proprietarilor şi au fost aduse la INSM pentru a fi verificate. „Nu putem vorbi de toate contoarele, pentru că nu a fost efectuată o selecţie aleatorie. Deci, din start se bănuia că acestea ar fi defecte. Dar expertizele noastre ne-au făcut să ne gândim că ar fi necesară o analiză mai amplă a contoarelor, pentru a stabili dacă e vorba de o tendinţă”, a menţionat Tudor Bârsa, şef Serviciu metrologie.

Aşadar, e vorba de corectitudinea instrumentelor de măsurare a consumului de energie electrică. În urma analizei efectuate, ANRE-ul şi Ministerul Economiei au fost informaţi despre rezultatele obţinute. „INSM a înaintat către aceste instituţii propunerea de a întreprinde un şir de testări pentru a înţelege ce cauze provoacă dereglarea contoarelor şi dacă asemenea defecte apar la toate contoarele sau doar la anumite tipuri”, precizează directorul general INSM, Vitalie Dragancea. Potrivit lui, grupul de lucru urmează să stabilească numărul de contoare pe care le va supune expertizării, zonele din care vor fi efectuate prelevările, pentru a confirma sau infirma rezultatele obţinute. „Poate fi vorba de modul de exploatare a contoarelor, nu neapărat de calitatea acestora, de aceea e nevoie de o analiză mai complexă. Totodată, am propus furnizorului de energie electrică RED „Union Fenosa” ca înainte de a le plasa pe piaţă să permită INSM nu doar să verifice calitatea contoarelor, dar să le testeze în condiţiile reale în care vor trebui să funcţioneze în R. Moldova, rezistenţa la alternanţa de temperaturi, umiditate, calitatea reţelelor şi cea a curentului, de asemenea, diferită, precum şi rezistenţa electromagnetică. Astfel, furnizorul va decide dacă merită contorul în cauză să fie dat în exploatare sau poate trebuie înlocuit cu noi modele mai performante”, a conchis Vitalie Dragancea.


Un contor supus procedurii de expertiză

Deşi nedumerit, furnizorul susţine iniţiativa

Anatol Barbei, purtătorul de cuvânt al ANRE, a confirmat că „Consiliul Tehnic Naţional de Metrologie a stabilit ca INSM împreună cu ANRE şi RED „Union Fenosa” să efectueze expertiza metrologică a contoarelor de energie electrică de diferite tipuri aflate în exploatare cu scopul de a determina corespunderea caracteristicilor metrologice şi reglementărilor de metrologie legală”.

Vasile Gribincea, specialist în comunicare în cadrul RED „Union Fenosa”, ne-a spus că, iniţial, INSM a venit cu iniţiativa de a micşora termenul dintre două verificări de la 16 ani la opt ani, motivând că se plâng consumatorii că contoarele de producţie elveţiană se defectează în timpul perioadei garantate de exploatare. Astfel, furnizorul a solicitat date concrete pentru a analiza solicitările în cauză. Conform furnizorului, acesta a înaintat un demers către Ministerul Economiei privind solicitarea INSM, după care a fost format un grup de lucru care urmează să se deplaseze la consumatori şi să efectueze un anumit număr de testări pentru a stabili motivul plângerilor. „Fără a cunoaşte starea de lucru concretă, s-a luat decizia de a înjumătăţi perioada de verificare, dar acest fapt implică costuri suplimentare din partea noastră. Actualmente, „Union Fenosa” pune la îndoială temeinicia acestor cheltuieli, pentru că, dacă ele nu vor fi justificate, vor deveni o povară pentru consumatori. Furnizorul insistă să se revină la perioada de 16 ani stabilită pentru verificarea contoarelor. Devierile de la modul de funcţionare ar putea fi cauzate de tentativele de furt a energiei electrice. Prin urmare, furnizorul salută crearea acestui grup de lucru şi consideră că analiza veridică a expertizării contoarelor va putea elucida situaţia creată”, a declarat Vasile Gribincea.

Verificaţi-vă de sine stătător contorul

Stela Străistari, şefa Laboratorului mărimi electrice, care a efectuat expertiza contoarelor, spune că, în comparaţie cu numărul de contoare existente în ţară, analiza cuprinde un număr prea mic de contoare, prin urmare nu pot fi trase concluzii precum că toate contoarele ar avea defecte în procesul de funcţionare. „Fiecare contor, înainte de a fi dat în exploatare, a fost supus unei serii de teste de laborator care au demonstrat dacă este sau nu adecvat. Dar pentru a fi siguri că funcţionează bine trebuie să efectuăm teste mult mai complexe şi la un număr de contoare mult mai mare”, susţine experta. Ea a menţionat că fiecare consumator poate verifica în condiţii casnice dacă contorul este sau nu defectat. Pentru aceasta trebuie să deconecteze toate electrocasnicele, astfel ca nimic să nu fie în priză, după care să observe dacă după 15-20 de minute contorul încă se mai învârte. Dacă acesta merge în gol, înseamnă că există un temei de îngrijorare. Pentru a fi siguri că totul este bine, după ce aţi deconectat totul şi contorul s-a oprit, includeţi câteva becuri obişnuite, fixaţi cifrele contorului iniţial şi apoi peste o oră. Dacă suma de kilowaţi a becurilor este egală cu cifra arătată la contor, atunci contorul este bun, dacă însă contorul arată o cifră de două-trei ori mai mare, atunci ar trebui să chemaţi inspectorul pentru a face un control. Furnizorul este în măsură să scoată contorul şi să îl trimită la control, unde în prezenţa consumatorului şi a furnizorului se fac verificările. Dacă temerile se dovedesc a fi neîntemeiate şi contorul funcţionează conform parametrilor, cheltuielile vor fi suportate de către persoana care a insistat să se facă verificările, dar dacă verificările au fost efectuate la iniţiativa furnizorului, atunci acesta din urmă suportă cheltuielile. Verificarea costă circa 300 de lei.

În R. Moldova, numai RED „Union Fenosa” gestionează peste 860 de mii de contoare de energie electrică de diverse tipuri.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *