Eveniment

Contractele de reparație a drumului Chișinău-Ungheni sunt în proces de reziliere

Companiile Evrascon și OHL, selectate printr-o licitație, conform prevderilor contractuale, urmau, până în iulie 2016 să încheie lucrărilor de reabilitare a traseului național Chișinău- Ungheni.

La etapa actuală, au fost realizate circa 3 % din volumul total de lucru, în contextual depășirii termenului prestabilit.

Procedura de reziliere vizează traseul Bahmut- Ungheni, de reabilitarea căruia era responsabilă compania azeră, și traseul Strășeni-Bahmut, unde, de gestionarea lucrărilor se ocupa compania OHL.

Dacă în perioada imediat următoare, cele două companii nu vor prezenta un plan de acțiuni, care să argumenteze recuperarea termenului de realizare a lucrărilor, contractele cu acestea vor fi reziliate.

În caz contrar, până la fârșitul anului 2015 va fi organizată o nouă licitație, în cadrul căreia companiile câștigătoare vor avea posibilitatea de a demara lucrările de reconstrucție a traseului național R1 Chișinău – Ungheni – Sculeni.

„Eu am dat dispoziţie deja de a iniţia procedura de reziliere a contractelor. Până la anul nou va fi organizată o altă licitaţie şi din luna martie companiile câştigătoare vor avea posibilitatea să reabiliteze aceste tronsoane de drumuri. Nu vom da posibilitatea să fie efectuate lucrările în 24 de luni, dar doar în 12 luni", a spus ministrul Transporturilor, Iurie Chirinciuc, citat de publika.md.

Serviciul de presă al MTID a precizat pentru TIMPUL faptul că porțiunea de drum dintre Chișinău și satul Vatra aflată într-o fază avansată de reabilitare va fi totuși finisată. 

TIMPUL amintește că antreprenorul azer a început lucrările pe tronsoanele sale abia în luna mai, iar compania cehă nici nu adusese la acel moment toată tehnica necesară. Cu toate acestea ambele companii dădeau asigurări că vor reuși să recupereze întârzierile. 

Timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *