Contractul cu Centrala de la Cuciurgan ar putea fi prelungit
Ministerul Energiei a lansat discuțiile cu Centrala de la Cuciurgan, în vederea prelungirii contractului de furnizare a energiei electrice începând cu luna octombrie curent. Până atunci, malul stâng va furniza energie electrică pe malul drept la prețul vechi, scrie TV8.
Astfel, potrivit Energocom, Centrala de la Cuciurgan va furniza cca 302 mii MWh din necesarul total prognozat de 334 mii MWh. Aproximativ 13,4 mii MWh vor fi achiziționați de la producătorii de energie din surse regenerabile și centralele electrice de termoficare urbane.
Restul necesarului de energie va fi acoperit din achizițiile prin intermediul Operatorului pieței de energie electrică și gaze naturale din România OPCOM.
Până în luna octombrie, achiziția energiei electrice din stânga Nistrului se va face în baza contractului existent, valabil până în septembrie inclusiv, respectiv, prețul acesteia rămâne neschimbat.