Contraofensiva Ucrainei. Frontul din Harkov a rușilor continuă să se dezintegreze rapid. Trupele ruse din Donbas nu se supun ordinelor generalilor (Hartă cu linia frontului)
Forțele armate ale Ucrainei au efectuat două contra-atacuri în zona Harkov, în ultimele 24 de ore.
La nord de Harkov, Ucraina a eliberat așezările Slobojanske, Borșciova, Ruskii Tîșko și Cerkaski. Pentru Lîptsi încă se dau lupte intense.
La nord-vest de Harkov, ucrainenii au eliberat Bairak, Rubijne, Verhnii Saltiv și Zamilivka.
La sud-vest de Izium, rușii au ocupat Velika Komușuvaka.
Forțele rusești au ajuns la Derîlove și Drobîșeve, la nord-vest de Liman.
Forțele ruse continuă probabil să adune trupe în regiunea Belgorod pentru a împiedica contraatacurile ucrainene din jurul Harkivului să ajungă la granița dintre Ucraina și Rusia – Institutul pentru Studiul Războiului (SUA).
Rușii refuză să lupte?
Trupele ruse din Ucraina continuă să dea dovadă de un moral scăzut și de o disciplină slabă, deoarece luptele din multe zone s-au blocat împotriva rezistenței ucrainene . Un înalt oficial american al apărării a susținut că trupele ruse din Donbas nu se supun ordinelor generalilor de vârf. Forțele ruse dislocate în zona Zaporijia se confruntă cu moralul și condițiile psihologice foarte scăzute, se plâng de ineficacitatea operațiunilor din zonă, abuzează frecvent de alcool și împușcă în propriile vehicule pentru a evita să meargă în prima linie. Acest lucru este în concordanță cu rapoartele făcute de Statul Major ucrainean conform cărora amploarea pierderilor rusești are un impact larg asupra dorinței trupelor ruse de a se angaja în operațiuni ofensive.
Kremlinul continuă să se confrunte cu provocări severe de mobilizare a forțelor, iar eforturile continue de „mobilizare sub acoperire” sunt puțin probabil să genereze o putere de luptă substanțială.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!