Actualitate

Controale riguroase pentru toți transportatorii de pasageri

Operațiunile de control privind combaterea transportului ilicit de persoane în trafic național și internațional efectuate de grupurile mixte formate din inspectorii Agenției Naționale Transport Auto, Inspectoratul Național de Patrulare se vor desfășura pe întreg teritoriul țării cît și la punctele de traversare a frontierei de stat.
Atragem atenția că, în conformitate cu prevederile art. 149 alin. (2) din Codul Transporturilor Rutiere, aprobat prin Legea nr. 150 din 17.07.2014, la constatarea cazurilor de transport rutier ilicit, inspectorii Agenției şi/sau angajații Inspectoratului Naţional de Patrulare aplică măsura suspendării dreptului de utilizare a vehiculului rutier prin reținerea plăcuțelor cu numărul de înmatriculare şi a certificatului de înmatriculare, cu întocmirea procesului-verbal corespunzător. Măsura de suspendare se aplică pentru un termen de 6 luni.

Totodată, Codul stabilește că contravenientul este responsabil pentru eventualele pierderi cauzate terților din reținerea vehiculului rutier, inclusiv persoanelor transportate, precum şi pentru achitarea eventualelor cheltuieli legate de reținerea vehiculului, de îndeplinirea condițiilor pentru realizarea transportului şi de conformarea la prevederile legale în vigoare. 

Timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *