Internațional

Copiii din diasporă vor avea șansa să-și cunoască țara

Astfel, vor fi organizate tabere de vară și de iarnă, dar și programe ce prevăd explorarea spațiului de baștină, studii culturale și lingvistice, precum studierea intensivă a limbii române, dar și sport, și artă. Mai mult, după primele consultări interministeriale, acest program va fi destinat în special pentru copiii și tinerii de origine moldoveană, care s-au născut în Italia, Grecia, Portugalia, Spania.

Potrivit BRD, motivul care a stat la baza lansării acestui program este faptul că tinerii și copiii din diasporă se îndepărtează considerabil de țara lor natală, iar în cadrul diverselor evenimente ale diasporei cei care recită sau cântă în română au un pronunțat accent local. De asemenea, reprezentanții BRD vor urma exemplul statelor Israel, Armenia, Filipine, Cipru, Taiwan, India, Islanda, care au reușit să implementeze deja un asemenea program și să obțină suportul tinerei generații în dezvoltarea țării. De altfel, un factor decisiv în lansarea programului „Birthright” în Moldova au fost și solicitările numeroase ale reprezentanților diasporei.

Programul va fi pilotat în 2013, în baza surselor bugetare și asistenței externe, astfel încât din 2014 să fie propus guvernului ca program complex și de lungă durată. În acest sens, Victor Lutenco, șeful BRD, a menționat că trebuie să fie extinse consultările la nivelul asociațiilor din diaspora, dar și direct cu părinții și tinerii care vor fi implicați nemijlocit în programul respectiv.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *