Externe

Coreea de Nord cere Washingtonului să o recunoască drept ‘stat dotat cu arme nucleare’

”(Președintele Barack) Obama face ceea ce poate pentru a refuza (Coreii de Nord) statutul strategic de stat dotat cu arme nucleare, dar în același timp el este stupid pentru că încearcă să acopere soarele cu palma”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe nord-coreean.

Într-un comunicat de presă, acesta a afirmat că recentul test nuclear efectuat de Phenian a reprezentat un răspuns necesar la amenințarea nucleară din partea SUA. ”Coreea de Nord va lucra la dezvoltarea forței sale nucleare în calitate și cantitate”, se mai menționează în comunicatul citat.

Coreea de Nord a efectuat primul său test nuclear în 2006, atrăgându-și critici și sancțiuni din partea Națiunilor Unite, iar cel mai recent asemenea test s-a desfășurat în ianuarie. Phenianul a anunțat atunci că a efectuat cu succes primul său test cu bombă cu hidrogen. Al treilea test nuclear nord-coreean, înregistrat în februarie 2013, era considerat până acum cel mai puternic, energia degajată fiind estimată la 6 — 9 kilotone.

Sursa: Agerpres

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *