Actualitate
Coreea de Nord și Coreea de Sud au trecut la aceeași oră. Care este motivul
Cele două Corei nu mai erau pe acelaşi fus orar din 2015. Atunci Nordul a anunţat brusc că ora oficială va fi dată înapoi cu 30 de minute pentru a pune capăt măsurării timpului impuse în urmă cu peste un secol de colonizatorul japonez şi a marca totodată cea de-a 70-a aniversare a eliberării Coreei de sub jugul acestuia.
Totuși, Kim Jong Un a spus că a fost „dureros” să vadă la ultimul summit intercoreean două ceasuri de perete care arătau două ore diferite, cea a Sudului şi cea a Nordului.
Drept urmare, parlamentul de la Phenian a adoptat luni un decret privind revenirea Coreei de Nord la aceeaşi oră cu cea a Coreei de Sud începând cu ziua de sâmbătă, 5 mai.
Sursa: Agora.md