Coreea de Sud îşi suspendă comerţul cu Coreea de Nord
„Noi întotdeauna am tolerat atitudinea brutală a Coreii de Nord, pentru că ne doream o relaţie bazată pe stabilitate şi pace, dar acum lucrurile s-au schimbat”, a declarat Lee. Liderul sud-coreean a mai spus, citat de unul dintre traducătorii săi oficiali, că astfel „Coreea de Nord va plăti un preţ corespunzător acţiunilor ei".
Într-un comunicat, emis tot astăzi, Washingtonul salută acţiunile Coreii de Sud. „În special, suntem de acord cu cererea preşedintelui Lee, precum că autorităţile nord-coreene ar trebui să-şi ceară imediat scuze şi să-i pedepsească pe vinovaţii atacului asupra vasului sud-coreean. Totodată, să pună capăt comportamentului său beligerant şi periculos”, se mai arată în comunicatul Casei Albe, citat de CNN.
Oficiali militari din Coreea de Sud au anunţat, joi, în urma investigaţiilor proprii, că scufundarea corabiei s-a produs din cauza unei torpile lansată de Coreea de Nord şi care a divizat vasul în două. Autorităţile nord-coreene au negat implicarea lor în această tragedie care a ucis 46 de marinari.
Sursa: Timpul.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!