Corman, ÎN VIZITĂ la Bucureşti
Potrivit unui comunicat de presă al Parlamentului de la Chişinău, vizita speakerului la Bucureşti va fi efectuată în contextul cooperării interparlamentare dintre România şi Republica Moldova.
Igor Corman a anunțat despre vizita sa la București în cadrul întrevederii de ieri, cu președintele României, Traian Băsescu. Șeful Legislativului a apreciat activitatea Comisiei parlamentare comune pentru Integrare Europeană dintre Parlamentul României și Parlamentul Republicii Moldova și a pledat pentru impulsionarea cooperării bilaterale la diferite niveluri, respectiv dezvoltarea în continuare a unui dialog deschis, eficient și pragmatic, în stil european.
Oficialii au discutat și despre consolidarea securității energetice a Republicii Moldova, lansarea lucrărilor de construcție a gazoductului Iași – Ungheni la sfârșitul lunii august a anului curent, precum și ratificarea de către autoritățile române a Tratatului între Republica Moldova și România privind regimul frontierii de stat, colaborarea și asistența mutuală în probleme de frontieră.
sursa: trm.md