Politică

Corman la Bruxelles: Nu există progres în negocierile în formatul 5+2

Răspunzând, în cadrul dezbaterilor, la întrebările raportorului permanent pentru Republica Moldova, Graham Watson, preşedintele Parlamentului, Igor Corman, a prezentat date privind evoluția procesului de reglementare transnistreană.

Corman s-a referit și la ultimele provocări din partea forțelor separatiste transnistrene, la situația școlilor cu predare în limba română din regiune, și la recenta reținere a directorului Liceului ”Lucian Blaga” din Tiraspol.

”Acest context geopolitic nu ne ajută să avem un dialog constructiv cu autoritățile de la Tiraspol. Vestea bună este că discutăm în formatul 5+2 și sperăm că următoarea rundă de negocieri va avea loc la Viena la finele lunii februarie. Este un format bun pentru a discuta problemele curente. Vestea proastă este că de fapt nu există progres în procesul de negocieri. Cei de la Tiraspol nu vor să discute despre așa numitul panel 3, soluționarea politică a conflictului” a declarat președintele Legislativului, Igor Corman.

Totodată, în adresarea către eurodeputați, Igor Corman a solicitat susținerea Parlamentului European privind liberalizarea regimului de vize pentru cetățenii moldoveni. Aprobarea regimului liberalizat de vize cu Republica Moldova va fi spusă votului în plenul Parlamentului European pe 25 februarie. Decizia finală pentru eliminarea obligativității vizelor pentru cetățenii moldoveni urmează a fi luată în martie de Consiliul Uniunii Europene

Tot la Bruxelles, preşedintele Parlamentului, Igor Corman, se va întâlni, miercuri, 19 februarie, cu preşedintele Parlamentului European, Martin Schultz.

sursa: radiochisinau.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *