Actualitate
COȘMARUL CONTINUĂ: Sute de kilograme de produse din carne, cu termenul de valabilitate expirat, au fost retrase din comerț
Potrivit poliției, ofițerii Secției investigare fraude economice a Inspectoratului sectorului Râșcani din cadrul Direcției de Poliție a mun. Chișinău, de comun cu angajații Agenției naționale pentru siguranța alimentelor, au efectuat, controale inopinate la 11 agenți economici și două personae fizice, specializați în comercializarea produselor din carne și mezeluri.
Astfel, polițiștii au ridicat și scos din circuit mărfuri în cantitate de 300 kg, în valoare de 32 000 lei, până la obținerea investigațiilor de laborator.
În privința agenților economici și persoanelor fizice au fost întocmite procese verbale cu privire la contravențiile depistate, în total fiind aplicate amenzi în sumă de 42000 lei.
TIMPUL.MD