Economie

Coșmarul facturilor la energie, pe cale să se încheie. UE se pregătește să treacă la „modelul spaniol”

Front comun pentru gaze mai ieftine. Uniunea Europeană promite că nu vom mai plăti o avere pe energie. Liderii ţărilor membre au decis la Bruxelles mai multe măsuri pentru a evita o nouă explozie a preţurilor: se va interveni pe burse şi ţările se vor putea asocia ca să cumpere gaz mai ieftin.

Emmanuel Macron, preşedintele Franţei: „Faptul că am ajuns la un acord în această seară transmite foarte clar piețelor un semnal al voinţei noastre de a lupta împotriva tuturor formelor de speculaţie.”

„Imediat după acordul liderilor europeni, preţul gazelor a scăzut cu 10% pe bursa de la Amsterdam, până la 115 euro. Cu toate astea, gazul este în continuare de trei ori mai scump decât era anul trecut în luna octombrie.”

Răzvan Nicolescu, fost ministru al Energiei: „Creşterile de preţ la gaz sunt absolut de necrezut. Nu mi-e clar dacă sunt pe piaţă nişte manipulări. Ar trebui instituţiile europene şi naţionale să-şi facă treaba şi să urmărească cu atenţie toate tranzacţiile.” 

„Modelului spaniol”, soluția Bruxellesului

Pe lângă controlul burselor, Uniunea cere şi adoptarea „modelului iberic”, adică preţul gazelor folosite la producţia de curent să fie plafonate. Mecanismul funcţionează deja în Spania şi Portugalia şi a ieftinit semnificativ electricitatea. 

Emmanuel Macron, preşedintele Franţei: „Primul nostru obiectiv este să scădem preţurile la gaze şi, prin urmare, să punem la punct mecanismele de coridor şi plafon, care sunt cele mai importante pentru a proteja gospodăriile şi afacerile.”

Pentru a obţine un preţ mai bun, statele membre se pot asocia şi cumpăra gaze la comun.

Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene: „Liderii au susţinut foarte mult ideea de a le permite companiilor să facă achiziţii în comun prin crearea de consorţii.”

Măsura rămâne voluntară. România s-ar putea să nu aibă nevoie de ea. 

Ion Sterian, director general Transgaz: „Noi, România, suntem un caz fericit. Avem producţie internă, stabilizată la 25 de milioane de metri cubi pe zi. Noi la iarnă, chiar dacă s-ar sista importurile, trecem iarna cu bine, pentru că depozitele vor fi încărcate în jur de 95%, ce n-a fost de mulţi ani.”

Toate propunerile decise la Bruxelles vor fi analizate marţi şi de miniştrii Energiei din statele membre.

Vezi și – Energocom a mai cumpărat 18 milioane metri cubi de gaze naturale pentru stocare 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Timpul.md şi pe TELEGRAM!


1 comentariu

  1. Atenție maldaveni: coșmarul se încheie pentru români și probabil și pentru alte țări din UE. Pentru „stataliști, neutri și independenți” continuă plăcerile statalității în genunchi cu gura deschisă la prohabul rușilor. Și coloana a v-a moscalo-bolșevică s-a activat strașnic și „luptă” pentru „binele” paporului maldaivănesc. O să aveți o perioadă tare interesantă înainte. După cum știți: când ești prost de mic…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *