Actualitate

Cotidianul TIMPUL scria pe…

PCRM a făcut agitaţie electorală şi în ziua alegerilor

Duminică, 5 aprilie, observatorii au semnalat mai multe cazuri de încălcare a Codului Electoral. Potrivit Coaliţiei Civice pentru Alegeri Libere şi Corecte – „Coaliţia 2009”, la unele secţii de votare din republică observatorii Ligii pentru Apărarea Drepturilor Omului în Moldova (LADOM) au fost intimidaţi, iar în altele au fost înregistrate cazuri de influenţare a alegătorilor. La toate secţiile de votare din RM s-au aflat circa 2800 de observatori LADOM. Agitaţia electorală ilegală, liste electorale deficiente, intimidarea observatorilor şi alegătorilor, neaplicarea în actele de identitate a ştampilei după vot, votarea în baza actelor inadecvate, încălcarea procedurii de vot – sunt doar câteva dintre încălcările constatate.

Moldovenii din Europa au bătut recordurile la alegerile de ieri

Moldovenii din Italia au luat cu asalt secţiile de votare, iar la consulatul RM la Bologna s-au prezentat un număr-record de alegători. Sute de oameni au venit aici cu maşini proprii sau cu autocare din diferite colţuri ale Italiei. Acest lucru însă era pe cale de a genera o mare nemulţumire printre electori din cauza riscului că buletinele de vot se vor consuma sau că cetăţenii nu vor reuşi să voteze până la închiderea secţiei de votare. Potrivit Ninei Gorincioi, o basarabeancă stabilită în peninsulă, foarte multă lume a venit să voteze la Bologna din Ancona, Padova, Reggio-Emilia şi Parma. „Este o mare de oameni – familii întregi, cu copii mici. Eu nu-mi pot închipui că lumea s-a deşteptat. Am 60 de ani, dar n-am văzut niciodată ca oamenii să vină cu atâta optimism la alegeri”, ne-a mai spus dna Gorincioi.

EU TV a scandalizat din nou opinia publică

În sâmbăta dinaintea alegerilor parlamentare, când legislaţia interzice agitaţia electorală, televiziunea lui Roşca – EU TV – a reluat câteva emisiuni ce conţineau atacuri vehemente la adresa unor concurenţi electorali, promovând nestingherit imaginea PPCD. E prima dată în istoria R. Moldova când un post de televiziune îşi permite să neglijeze în asemenea mod legislaţia electorală. Eugen Ştirbu, preşedintele CEC, a declarat pentru TIMPUL că rămâne la discreţia CCA dacă va retrage licenţa de emisie a „Eu TV” sau va sancţiona altfel acest post.

Observatorii internaţionali au semnalat utilizarea resurselor administrative

Observatorii sub mandat OSCE au spus că alegerile din 5 aprilie au întrunit mai multe standarde internaţionale, dar că au fost semnalate şi multe nereguli, printre care reflectarea unilaterală a mass-media în favoarea partidului de guvernământ, intimidări din partea poliţiei, utilizarea neadecvată a resurselor administrative şi intervenţii administrative nedorite. Mai mulţi observatori au avut pretenţii la Compania „Teleradio-Moldova”, care pe durata întregii campanii a promovat masiv funcţionarii care concurau pentru un nou mandat. Observatorii din CSI susţin că alegerile parlamentare în RM au fost libere şi corecte şi că Moldova poate fi un exemplu pentru celelalte ţări din CSI, inclusiv pentru Rusia, în acest sens.

7 APRILIE 2009

Ce-aţi făcut cu votul nostru?

Totul a început cu un flash-mob, organizat de Asociaţia Hyde-Park, în faţa monumentului lui Ştefan cel Mare şi Sfânt din centrul capitalei. Mii de tineri au venit să aprindă câte o lumânare, în acest mod sugerând viitorul sumbru pe care îl vor avea în cazul în care comuniştii rămân majoritari în urma scrutinului de duminică. Totodată, ei s-au arătat indignaţi că, după opt ani de mizerie şi sărăcie, mai urmează încă patru ani de „stabilitate”. (…) În scurt timp, deşi autorizarea manifestaţiei nu prevedea deplasarea pe strada principală, protestatarii au ajuns în faţa preşedinţiei. Circulaţia a fost blocată, iar tinerilor li s-au alăturat alte mii, care au simţit că „unde-s mulţi puterea creşte”. Tensiunea din faţa preşedinţiei era maximă. Tinerii au scandat lozinci anticomuniste: „Unu-doi, unu-doi, comuniştii la gunoi!”, „Trăiască, trăiască, trăiască şi-nflorească Moldova, Ardealul şi Ţara Românească!”, „Luptăm, rezist, sunt anticomunist!” etc. Au continuat cu: „Vot fraudat!”, „Nu fraudării alegerilor!”, „Jos dictatura!”. Printre tinerii protestatari au pătruns şi câţiva lideri politici. Vlad Filat a declarat presei că „voturile au fost furate şi noi vom continua să protestăm împotriva fraudării alegerilor”. În faţa Casei guvernului, câţiva studenţi au arborat Drapelul României, fapt ce a declanşat mii de aplauze din partea mulţimii. Chiar dacă organizatorii acţiunii au declarat că nu pleacă până când nu vorbesc cu cineva dintre autorităţi, nimeni n-a binevoit să iasă în faţa protestatarilor. În tot acest timp, poliţia a fost cu ochii pe manifestanţi…

Mâine va fi prea târziu…

Pavel Păduraru

Constat cu multă tristeţe că nu mai am cui să mă adresez. Indiferent de proporţiile în care alegerile de duminică au fost fraudate – fiindcă e imposibil ca PCRM, care a fost în descreştere în toate sondajele, să acumuleze mai multe voturi decât în 2005 -, sunt atât de dezamăgit de oamenii noştri, încât, sincer, îmi pare că trăiesc printre masochişti. Cum să răbdaţi, oameni buni, atâta batjocură, atâta nedreptate, atâta sărăcie şi să votaţi pentru suferinţa voastră? Vă place atât de mult să vă chinuiţi, să plângeţi după copiii care vi se prostituează sau muncesc ca robii prin toată lumea, dar să vă mulţumiţi că vă aruncă cineva o bucată de salam pe masă? Sau sunteţi nişte fricoşi? (…) A venit timpul să ne dezmeticim cu toţii. Dacă n-am făcut-o ieri, s-o facem azi, pentru că mâine va fi prea târziu. Faptul că alegerile au fost falsificate ni l-a demonstrat însuşi Voronin prin declaraţiile sale de duminică seara, când rezultatele încă nu erau cunoscute, iar el anunţa senin lumea că a rămas la guvernare… De data aceasta, răbdarea noastră ar trebui să crape. După ruşinea în care ne-am trezit ieri-dimineaţă, răbdarea noastră nu mai poate fi o masă compactă de spaimă, pe care o purtăm în suflete de mai mulţi ani…. Dacă vom tăcea şi acum, degeaba mai trăim, iar Voronin îşi va bate joc de noi până ne va transforma într-o turmă… E timpul să conştientizăm cu toţii că e mai bine să murim frumos, decât să trăim aiurea, bălăcindu-ne în minciuni şi, respectiv, pierzându-ne simţul uman.

8 APRILIE 2009

Preşedinţia şi parlamentul devastate

Ieri, la ora 10.00, în centrul Chişinăului a început protestul, transformat într-o adevărată revoluţie. O revoluţie organizată pe internet, la care au venit peste 20 de mii de manifestanţi. Protestele paşnice din centrul Chişinăului au degenerat în acţiuni şi acte de violenţă, în ciocniri dintre poliţie şi protestatari. Principalele instituţii ale statului – preşedinţia şi parlamentul – au fost devastate de miile de tineri.

Se ridică toată ţara!

Acţiunile de protest, care au avut loc ieri la Chişinău, au fost susţinute prin mitinguri desfăşurate în mai multe localităţi ale republicii. Mulţi oameni s-au pornit din sate şi raioane la Chişinău, dar poliţia le-a blocat calea la intrarea în capitală, întorcându-i din drum… Dimineaţă, câteva sute de tineri s-a adunat la Palatul de cultură din Orhei, dorind să plece la Chişinău. Însă poliţia a blocat gara auto, lăsând doar un microbuz spre capitală, în care li se permitea să intre numai persoanelor în vârstă… La Cahul, la ora două, a avut loc un miting în centrul oraşului Cahul, după care opt autobuze pline cu oameni s-au pornit spre Chişinău şi s-au alăturat protestatarilor. Pe drum, poliţia i-a oprit la ieşirile din toate raioanele, le-au făcut procese-verbale, dar noi am mers înainte.

Vladimir Voronin: Alegerile au fost libere şi corecte

Preşedintele Vladimir Voronin a declarat într-o şedinţă de urgenţă a guvernului, la care a participat şi spicherul Marian Lupu, că organizatorii protestelor din capitală nu pot fi numiţi patrioţi, dacă s-au dedat la acte de vandalism şi la profanarea simbolurilor de stat, precum şi a instituţiilor de stat. Acest protest este bine gândit, organizat şi bine plătit, a spus Voronin…

Opoziţia: „Cerem să fie verificate listele electorale”

În după-amiaza zilei de ieri, Vlad Filat, Serafim Urecheanu şi Dorin Chirtoacă, liderii Opoziţiei de la Chişinău, s-au întâlnit la masa de tratative cu Vladimir Voronin, Marian Lupu şi Zinaida Greceanâi. Cei trei lideri ai Opoziţiei au solicitat să fie verificate listele electorale, procesele-verbale, modul în care s-au desfăşurat alegerile şi campania electorală în general. Respectiv, ei au cerut ca rezultatul alegerilor de la 5 aprilie să fie invalidat şi să se organizeze alegeri repetate. Ei au mai cerut dezminţirea declaraţiilor făcute de şeful staffului electoral al PCRM, Mark Tkaciuk, precum că prin aceste proteste s-a încercat o lovitură de stat.

„Luptă” nu înseamnă „sânge”

Pavel Păduraru

Agenţia de ştiri „Moldpres” a difuzat astăzi o ştire precum că TIMPUL cheamă la tulburări şi violenţă, făcând referire la textul subsemnatului „Mâine va fi prea târziu”, publicat în ediţia de marţi. Adevărul e că în textul cu pricina există chemări la deşteptare, motivate de faptul că rezultatele alegerilor de duminică, anunţate de CEC, îmi par exagerate şi dubioase. În schimb, nu există niciun îndemn la violenţă fizică sau la luptă armată… Iar cuvântul „luptă” nu înseamnă neapărat „vărsare de sânge”, lucru de care se poate convinge oricine va consulta DEX-ul.

9 APRILIE 2009

Peste 200 de protestatari au fost arestaţi

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Interne, Ala Meleca, a declarat că, deocamdată, s-a tras cu gloanţe oarbe. Potrivit ei, dacă va fi nevoie, „se vor folosi şi gloanţe adevărate”. Ofensiva a început pe la ora 1.00, în noaptea de marţi spre miercuri, când în Piaţa Marii Adunări Naţionale au rămas mai puţini protestatari. Militarii şi poliţiştii au apărut pe neaşteptate, din Grădina Publică „Ştefan cel Mare şi Sfânt”, scuarul Catedralei „Naşterea Domnului” şi din jurul clădirii guvernului. Ei au dispersat mulţimea, trăgând din arme rafale lungi cu gloanţe oarbe. O parte din protestatari au reuşit să fugă, însă poliţiştii au pornit la vânătoare după ei.

Centrul Chişinăului a fost ieri un muzeu în aer liber

…Dar tinerii nu s-au lăsat intimidaţi şi au ieşit, ieri, iarăşi în Piaţa Marii Adunări Naţionale. De data aceasta, au venit şi persoane mai în vârstă, iar acţiunea a fost, pe tot parcursul zilei, fără mari incidente. Totuşi în mulţime se observau vreo patru-cinci persoane care fie începeau să scandeze ceva, fie încercau să destabilizeze situaţia şi să iniţieze altercaţii cu forţele de ordine. Spre seară, câteva persoane cu feţele acoperite au încercat să incite la violenţă, aruncând cu sticle spre poliţişti. Din fericire, majoritatea nu s-au implicat în acţiunile provocatoare

Iniţial, comuniştii aveau 35%, iar opoziţia 40-45%

„Când am terminat numărarea voturilor pe la ora 1 dimineaţa, pe 6 aprilie, părea că comuniştii vor avea 35%, iar partidele de opoziţie împreună – 40-45 la sută”, a declarat pentru BBC baronesa Emma Nicholson, parlamentară europeană, care a făcut parte din echipa de observatori din cadrul OSCE. „Însă către ora 8, cifrele erau foarte diferite. Comuniştii aveau 50%, iar partidele de opoziţie cote infime”, a spus Emma Nicholson. „Dar nu avem dovezi”, a declarat parlamentara europeană.

Comuniştii au blocat mijloacele de informare

În timpul protestelor anticomuniste, aproape toate site-urile de ştiri din RM au fost blocate. Ultimele evenimente au fost transmise în direct, pe internet. Comunicarea pe mobil era bruiată în zona manifestaţiilor. Totuşi, protestele au putut fi urmărite pe Twitter, pe bloguri, pe Youtube şi pe Facebook.

Ambasadorul român, declarat persona non grata

Ieri, la Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene a fost convocat Filip Teodorescu, Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al României în RM, căruia i s-a înmânat o notă prin care, în legătură cu acţiuni incompatibile cu activitatea diplomatică, a fost declarat persona non grata. Şeful misiunii diplomatice române, dar şi ministrul-consilier al Ambasadei, Ioan Gaborean, trebuie să părăsească RM în decurs de 24 de ore. „Această acuzaţie este o provocare la adresa statului român. Este inacceptabil ca puterea comunistă de la Chişinău să transfere responsabilitatea pentru problemele interne din RM pe seama României şi a cetăţenilor români”, se spune în comunicatul MAE a României. Tot ieri, la şedinţa guvernului desfăşurată cu participarea preşedintelui Voronin, s-a hotărât că cetăţenii României vor putea călători în R. Moldova doar cu vize.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *