Cotul Donului, o mare tragedie românească
În numai 100 de pagini, autorul descrie tragedia bătăliei de la Cotul Donului de la sfârșitul anului 1942, începutul lui 1943, în care au căzut eroic 150 de mii de ostași români. Autorul a fost inspirat din filmul „Eroism și jertfă pe frontul de Est”, turnat în 2010 cu sprijinul Fundației Creștine „Arsenie Boca”, film în care veteranul de război Iosif Niculescu, de 96 de ani, povestește despre cele întâmplate. În anul în curs, prof. dr. Vasile Șoimaru a vizitat acele locuri, punând un tricolor la locul de veci al ostașilor români.
Cartea a fost lansată exact în ziua când s-au împlinit 70 de ani de la începutul acelui masacru mondial. Ea cuprinde și un interviu cu Iosif Niculescu, precum și fragmente de romane despre cel de-al Doilea Război Mondial. „Armata Română niciodată nu și-a închipuit că va cuceri Rusia. Ea a fost pe Frontul de Est, ca să dezrobească teritoriile românești, Basarabia și Bucovina, și să-L ducă înapoi pe Iisus Hristos”, povestește veteranul Niculescu.
Potrivit lui Vlad Pohilă, aceasta este o carte-lumânare în amintirea celor căzuți. Pe marginea ei au vorbit dr. conf. Lidia Kulikovski, istoricii Anatol Petrencu și Anton Moraru, scriitorul Ion Iachim ș.a.