Cozer confirmă că Vladimir Filat este BANCHER și cu ajutorul Guvernului a preluat BANCA DE ECONOMII
Din păcate această bancă a avut soarta pe care o anticipam încă acum 3 ani. A fost distrusă până ce a ajuns în pragul falimentului, ca mai apoi statul să renunțe absolut fără nicio pretenție la mai bine de 20% din acțiunile unei bănci ce acum 4 ani era de departe cea mai rentabilă din stat.
”Statul” Republica Moldova a dat cu piciorul la 500 de milioane de lei
Din ce am mai discutat cu unii economiști, cele 20% la la care statul a dat pur și simplu cu piciorul ar valora în acest moment, între 200 și 300 de milioane de lei. Dacă banca ar fi fost însă manageriată corect, la potențialul pe care-l are, acțiunile ar fi fi putut valora de cel puțin două ori mai mult. Mai mult chiar, atâta timp cât statul va acționa în continuare la fel, sunt toate șansele ca în câteva luni de zile și cele 33% să fie pierdute de stat și să ajungă în mâinile aceluiași bandit, aflat în cârdășie cu guvernul. Culmea a fost că aceste 500 de milioane puteau aparține în continuare statului, doar dacă guvernul participa la noua emisie de acțiuni cu o participare de 80 de milioane de lei. Așadar, sub pretextul că nu are la moment 80 de milioane, statul a pierdut pe termen lung de cel puțin 5 ori mai mult.
”Prostănacul” s-a pomenit și el cu o bancă?
Și dacă până acum atacurile la sistemul bancar erau dirijate de Plahotniuc, Filat, pentru a nu rămâne foarte mult în urmă, se pare că a devenit și el bancher. Pentru că la felul în care a acționat guvernul, prin Premierul Leancă, e clar că a fost în interesul PLDM-ului ca statul să nu mai dețină control asupra acestei bănci și să piardă acești bani. Dacă în cazurile băncilor private raiderizate de Plahotniuc totul se făcea cu complicitatea BNM, a judecătorilor și a CNPF, acum totul a fost mult mai simplu. Leancă a hotărât să nu aloce cele 80 de milioane, iar în urma noii emisii de acțiuni statul a rămas acționar minoritar.
Lingăii lui Filat nu mai vorbesc de atacuri raider
Chiar în momentul în care scriu aceste rânduri este difuzată o emisiune la care participă un individ care este bine cunoscut drept unul dintre lingăii de bază a lui Filat. Ei bine, dacă lingăul în cauză până mai ieri, când se vorbea de atacuri raider cu implicarea lui Plahotniuc făcea spume la gură, acum ne vorbește despre tranzacții legale și despre calm. A pierdut statul sute de milioane, iar acest justițiar când e vorba de Plahotniuc, se transformă într-un struț ce bagă capul în nisip când e vorba de Filat și Leancă.
De fapt despre asta și este articolul meu de astăzi. Despre duplicitatea, lingăismul și lipsa totală de demnitate și onoare a unei bune părți dintre ceea ce se cheamă ”poporul” Republicii Moldova. Cu un asemenea popor Plahotniuc și Filat pot să fure cât vor ei, să omoare, să amenințe, să-și bată joc de toți. Pot să facă tot ce vor, fraților. Pentru că între Prut și Nistru nu există demnitate și curaj. Pentru că între Prut și Nistru curvismul este la ordinea zilei. Iar de curvism, lingăism și lipsă de onoare nu ne va vindeca nimeni. Nici Europa, nici Asia, nimeni.
Autor: Alex Cozer
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!