Actualitate

CpDOM investighează circumstanţele în care o femeie de 33 de ani a ajuns ţintuită la pat

Centrul pentru Drepturile Omului din Moldova (CpDOM) a iniţiat examinarea circumstanţelor cazului, iar după intervenţia ombudsmanului Anatolie Munteanu petiţionara a fost internată într-un spital specializat din Chişinău, scrie IPN.   

Potrivit unui comunicat de presă al CpDOM, femeia este imobilizată de 9 luni, pomenindu-se în această situaţie la scurt timp după ce i-au fost efectuate 4 puncţii lombare la Spitalul raional Floreşti, pentru confirmarea diagnozei stabilite de medicul de familie. Încă la prima tentativă de extracţie a lichidului lombar, femeia a simţit o durere pronunţată în picior. La a doua puncţie lombară petiţionara a mers cu greu, ajutată de asistentele medicale. După aceasta, femeia a simţit o durere acută şi în al doilea picior şi ulterior nu a mai putut merge. Pentru că nu se mai putea deplasa, cea de-a treia puncţie lombară i-a fost făcută deja pe pervazul ferestrei din salonul în care sta, iar a patra încercare de extracţie de lichid pentru analize a fost făcută de pe scaun.

Deşi medicii afirmă că au primit acordul pacientei la efectuarea investigaţiei, cu excepţia semnăturii la internarea în spitalul din Floreşti nu există alte dovezi despre informarea pacientei despre procedura la care va fi supusă, complexitatea acesteia, consecinţele şi riscurile puncţiei lombare. Mai mult, femeia afirmă că s-a opus cu înverşunare efectuării repetate a investigaţiei pentru că a simţit înrăutăţirea stării de sănătate.

Femeia s-a plâns la Centrul pentru Drepturile Omului spunând că s-a adresat în diferite instanţe pentru a demonstra vinovăţia medicilor, dar totul a fost în van. Cunoaște că a fost dispusă efectuarea expertizei medico-legale la Centrul de Medicină Legală din Chişinău, însă spune că nu a fost contactată în acest scop. Plângerea femeii a fost acceptată spre examinare de către ombudsmanul Anatolie Munteanu.

Dat fiind că femeia, după experienţa prin care a trecut, refuză să meargă la tratament în Spitalul raional Floreşti, directorul CpDOM a solicitat ministrului sănătăţii internarea de urgenţă a bolnavei în una din instituţiile medicale curative republicane.

SURSA: IPN.MD


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *