Actualitate

Credeţi că MONARHIA este o SOLUŢIE pentru România?

Crin Antonescu, viitor candidat la prezidenţiale, susţinea în urmă cu câteva luni că "o monarhie constituțională este categoric forma cea mai convenabilă de guvernământ pentru o țară ca România". Pe de altă parte, fostul preşedinte Ion Iliescu declară că monarhiştii au fost şi sunt o minoritate.

Crin Antonescu a declarat, în urmă cu câteva luni, că e în continuare de părere că "o monarhie constituțională este categoric forma cea mai convenabilă de guvernământ pentru o țară ca România".

ZIUA REGELUI. Ziua Independenţei României

"Gândiți-vă că eu am trăit vremuri, în 1990, în care erai într-un pericol fizic dacă pomeneai de rege, dacă vorbeai despre monarhie, dacă încercai să discuți măcar faptul că țara asta a avut o istorie înainte de comunism, că țara asta a fost violată de regimul instalat de sovietici și de tot ceea ce a urmat, că o țară, conducerea unei țări, așezarea ei constituțională trebuie să aibă legitimitate. Dacă am avut curajul, convingerea să susține, asemeni altor colegi, în 1990, n-am de ce să nu susțin în 2012", a afirmat el.

"Eu personal continui să cred că o monarhie constituțională este categoric forma cea mai convenabilă de guvernământ pentru o țară ca România. Și nu mai aduc acum argumentele, pot s-o fac pe larg, cred că se și cunosc. Nu știu dacă va fi posibil acest lucru, dar în ce privește convingerea mea, să n-aveți nici o ezitare", a conchis preşedintele Senatului.

Antonescu: MONARHIA e forma de guvernământ CEA MAI POTRIVITĂ pentru România
Fostul preşedinte Ion Iliescu a declarat, joi, că în România, din 1990, când a început să apară curentul monarhic, monarhiştii au fost şi sunt o minoritate, el arătând că afluxul monarhic în rândul populaţiei actuale nu este prea mare.

Solicitat să comenteze faptul că pe site-ul Forumului constituţional au apărut opinii potrivit cărora România ar trebui să se reîntoarcă la monarhie, Iliescu a precizat: "Nu dispun de date procentuale. Ştiu că, chiar din ’90, când a început să apară curentul acesta monarhic, monarhiştii în România au fost o minoritate şi sunt şi astăzi".

El a precizat că a pledat pentru normalizarea relaţiilor cu familia regală, înlesnind, ca şef de stat, revenirea şi normalizarea relaţiilor cu regele.

"Am avut recepţii la Cotroceni, am discutat împreună, deci din acest punct de vedere nu am niciun fel de reticenţe ca să stabilim o relaţie normală cu un trecut al ţării. Dar în ce măsură populaţia actuală, cetăţenii actuali şi tineretul de astăzi mai înţelege nevoia unei monarhii mi-e greu să spun. Şi eu simt că nu prea e mare acest aflux", a spus el, potrivit Mediafax.

Întrebat dacă dezamăgirea faţă de clasa politică actuală ar putea duce la o creştere a numărului pro-monarhiştilor, Iliescu a răspuns: "Mira-m-aş!".

via realitatea.net 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *