Dacă din cincizeci de intelectuali, doar trei sunt credincioși, punem verdictul: „Ei nu cred în Dumnezeu, sunt mult mai insensibili decât masele”. Dar haideți să ne gândim altfel: pe câți oameni de pe strada voastră îi întâlniți duminica la biserică, câți vecini din scara blocului sunt creștini practicanți? Vreo trei? Atunci despre ce statistici vorbim? Oare vecinii noștri sunt toți intelectuali de îi întâlnim pe prea puțini dintre ei la biserică?
Chiar și în sânul familiilor, de cele mai multe ori cei credincioși sunt mai puțini decât ceilalți. În scara blocului la fel. Între „măhăleni” aceeași situație. Iar aceste evidențe vorbesc despre lipsa de credință printre oameni. Nu înseamnă că intelectualul x sau compozitorul y e necredincios din prea mult orgoliu sau credincios din prea multă inteligență. Ci arată pur și simplu depărtarea omului de Dumnezeu, indiferent de clasa socială, de coeficientul de inteligență sau nivelul de trai.
Știu oameni simpli foarte credincioși, știu ingineri și doctori prezenți la biserică fără excepții, știu tineri și bătrâni. Dar tot mai puțini. Mă emoționează credința vie a unui om atât de excepțional cum e pictorul Silviu Oravitzan sau cum e jazzistul Harry Tavitian. Numele lui Dumnezeu rostit cu evlavie de Patapievici sau Andrei Pleșu nu te poate lăsa indiferent. Cum nu te lasă rece un tânăr plin de virtuți ori un bătrân cuminte și postitor în marginea unui sat.
E corect să credem că un anumit strat al societății e mai departe de Dumnezeu decât altul? Să privim cu sinceritate: în casa noastră, în curtea noastră, pe ulița noastră, în sat, în țară. Ar fi suficient un sondaj pe marginea drumului, în autobuzele pline de călători. După două mii de ani în care Hristos e prezent în noi prin lucrarea Duhului Sfânt suntem din ce în ce mai puțini. Încât cu frică ne amintim cuvântul: „În vremurile din urmă dragostea multora se va răci”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
