Creditele în lei moldoveneşti continuă să se scumpească
Valoarea creditelor acordate de către băncile comerciale s-a redus în această perioadă la jumătate.
Potrivit datelor Băncii Naționale a Moldovei, dobânda la finanţările în monedă naţională a revenit la nivelul din august 2010, când băncile au acordat împrumuturi la o rată de 16,44 la sută, după care a început o micșorare treptată a ratei dobânzilor. Băncile au acordat în ianuarie curent credite în sumă de 667 de milioane de lei, cu 580 mln mai puțin decât în perioada respectivă a anului precedent.
Creditele acordate cu termene de peste 12 luni au continuat să rămînă cele mai solicitate, în condițiile în care acestea s-au scumpit nesemnificativ față de luna precedentă. Ponderea acestora în total credite în lei a reprezentat aproape 86 la sută din total finanțări contractate de agenții economici și populație.
Cea mai mare parte a creditelor noi acordate în moneda naţională le-a revenit creditelor oferite cu o rată medie de 15.95 la sută persoanelor juridice, care au deţinut 73.5 la sută din volumul total al creditelor acordate în moneda naţională. Împrumuturile pentru populaţie au fost mai scumpe, rata medie a dobânzii a constituit 16,45 la sută.
Sursa: Moldpres
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!