ExterneRăzboi

Cresc tensiunile la Zaporojie, înaintea vizitei ONU. Rușii susțin că ucrainenii ar fi încercat să recucerească centrala

Forțele armate ucrainene ar fi încercat să recucerească centrala nucleară Zaporojie, controlată de ocupanții ruși, din sudul Ucrainei, au declarat joi, 1 septembrie, ministerul rus al apărării și un oficial local susținut de Moscova.

În cadrul unui comunicat, ministerul a declarat că până la 60 de militari ucraineni au traversat râul Nipru, care împarte teritoriul deținut de cele două părți, cu bărci la ora locală 6:00 dimineața (0300 GMT). Acesta a numit operațiunea o „provocare” menită să întrerupă o vizită planificată a inspectorilor Agenției Internaționale pentru Energie Atomică la centrala nucleară, transmite Digi24.

De asemenea, ministerul a spus că „au fost luate măsuri” pentru distrugerea trupelor adverse, inclusiv utilizarea aviației militare.

Ministerul rus a mai acuzat Ucraina că a bombardat atât punctul de întâlnire al delegației AIEA, cât și centrala nucleară Zaporojie.

Un oficial local, instalat de Rusia, Vladimir Rogov, a declarat pentru postul de stat RT că forțele ucrainene au lansat un atac din „disperare”. Acesta a precizat că trupele de asalt ucrainene au fost lovite de forțele aeriene ruse.

Reuters precizează că nu a putut verifica afirmațiile. Un reactor de la centrala nucleară Zaporojie s-a oprit, după bombardamentele din zonă

Unul dintre cele două reactoare funcționale de la centrala Zaporojie a fost oprit, joi, din cauza bombardamentelor rusești, a anunțat operatorul ucrainean Energoatom.

„Ca urmare a unui alt bombardament al forțelor ruse…, protecția de urgență a fost activată și a cincea unitate de putere operațională a fost oprită”, a scris Energoatom pe Telegram.

De asemenea, Energoatom a adăugat că „unitatea electrică nr. 6 continuă să funcționeze în sistemul energetic al Ucrainei” și furnizează energie electrică.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *