Creștinii intră de astăzi în postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel
Acest post începe întotdeauna în lunea după Duminica Tuturor Sfinţilor, prima duminică după Pogorârea Sfântului Duh, şi durează până în 12 iulie, când sunt sărbătoriţi Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Postul nu are o durată fixă, ţinând de la 2 la 9 săptămâni, în funcţie de data Sfintelor Paşti, transmite IPN.
Parohul Bisericii „Întâmpinarea Domnului” din cadrul Universităţii de Stat din Moldova, Octavian Moşin, a spus că postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel este un post uşor. În fiecare sâmbătă şi duminică este dezlegare la peşte, vin şi ulei, precum şi de sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, pe 24 iunie. Şi în caz de hramul Bisericii, se dă dezlegare la peşte. Dacă praznicul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, care întotdeauna se celebrează pe 12 iulie, cade miercuri sau joi, se face dezlegare la peşte, vin şi ulei.
Pe întreaga durată a acestui post, ca şi în cazul celorlalte posturi de peste an, nu se fac nunţi, pentru că perioada de postire nu este compatibilă cu bucuria şi petrecerile care însoţesc de regulă nunţile.
sursa: ipn.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!