Creștinii ortodocși sărbătoresc astăzi Sfântul Andrei
Această zi este considerată un fel de început al iernii, în special, al sărbătorilor de iarnă.
Strămoșii noștri în această zi se distrau, practicau ritualuri magice. Se crede că Sfîntul Andrei este patronul tinerilor și necăsătoriţi, astfel încît fetele îşi ghiceau ursitul, iar membrii adulți ai familiei practicau ritualuri pentru a nu lăsa spiritele rele să intre în casă.
Potrivit credinţelor populare, dacă în ziua Sfîntului Apostol Andrei nu ninge, iarna va fi caldă, iar dacă zăpada deja a căzut, iarna va fi geroasă și cu multă zăpadă.
Oamenii ascultă apa în fîntîni: dacă apa este liniştită, iarna tot va fi liniștită, iar dacă se aude zgomotul, va viscoli. Totodată, dacă în acea zi va ninge, se crede că în anul viitor va fi o recoltă bună.
Apostolul, propovăduitorul și proorocul Andrei a fost primul care I-a urmat lui Hristos. Propovăduind creștinismul, Andrei a trecut prin Asia Mică, Macedonia, pe Dunăre a ajuns la Marea Neagră, a trecut Crimeea și şi-a continuat drumul de-a lungul Niprului. Potrivit surselor bisericeşti, Sfîntul Andrei a primit moarte martirică în Patras. El a fost răstignit pe o cruce în formă de X, căreia i s-a spus „Crucea Sfîntului Andrei”.
Potrivit datelor statistice, aproximativ 77 mii de persoane din Republica Moldova poartă numele Andrei.
sursa: noi.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!