Actualitate

Cricova şi-a vândut magazinul de pe bulevardul Ştefan cel Mare cu 24,694 mil. lei

Magazinul din centrul capitalei a fost cumpărat de compania Viland Prim SRL în cadrul licitaţiei cu strigare din 12 noiembrie curent, potrivit unui anunţ al companiei.

Potrivit datelor Camerei Înregistrării de Stat, Viland Prim a fost înregistrată la 18 decembrie 2012, administratorul întreprinderii fiind Ruslan Pelin. Activitatea de bază a companiei este comerţul cu ridicata şi intermediere.

Cricova reprezintă cel mai valoros brand moldovenesc fiind evaluat la suma de 35 mil. dolari. Totodată, combinatul se numără printre cei mai mari 100 exportatori moldoveni situându-se pe locul 92 în top.

Combinatul din Cricova exportă vinurile în 22 de ţări, inclusiv pe piaţa chineză, pe care o califică drept una problematică însă de perspectivă. Cricova este cel mai mare producător pentru piaţa internă,în special datorită vinurilor sale spumante. Totuşi, 55% din producţie este destinată exporturilor, structura cărora, în linii mari, o repetă pe cea a industriei vinicole în general. Adică, peste 30% sunt exportate în Rusia, alte circa 30% în Belorusia iar restul, în cantităţi mai mici sunt furnizate în Kazahstan, Ucraina, statele UE etc.

sursa: eco.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *