Crin Antonescu, reales preşedinte al PNL
Crin Antonescu a fost reales, sâmbătă, în funcţia de preşedinte al PNL, delegaţii la Congresul partidului exprimând în favoarea moţiunii şi echipei propuse de acesta 1434 de voturi "pentru" şi 44 "împotrivă", 50 de voturi fiind nule.
Lista propusă de Crin Antonescu cuprinde 15 vicepreşedinţi cu atribuţii executive şi alţi 16 vicepreşedinţi aleşi în congres, alături de prim-vicepreşedintele PNL şi secretarul general.
Pentru funcţia de prim-vicepreşedinte a fost propus Klaus Iohannis, primarul orașului Sibiu.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, după realegerea sa în funcţie la Congresul partidului, că are emoţii cauzate nu atât de recunoştinţa în faţa încrederii acordate, cât de gândul că este ultima oară când participă, cel puţin ca preşedinte al PNL, la un Congres al partidului. "Am, chiar şi de această dată – a câta oară? – emoţii, nu doar cauzate de recunoştinţa în faţa încrederii, ci mai ales cauzate de gândul că este ultima oară când particip, cel puţin ca preşedinte al PNL, la un Congres al partidului nostru", a spus Antonescu, în aplauzele delegaţilor.
El le-a mulţumit delegaţilor nu doar pentru acest vot, nu pentru acest nou mandat, ci pentru tot ceea ce au împărţit şi i-au dat în aceşti ultimi 23 de ani. "Avem un program, avem o conducere, avem o strategie. Aproape toate lucrurile care trebuia spuse şi care se puteau spune cred că s-au spus, aproape toate lucrurile rămân de făcut. Vom porni, sper, cu mai multă încredere, forţă, unitate, de mâine încolo, spre a le înfăptui", a spus Antonescu.
El a arătat că nu are nicio îndoială că PNL, cu tot ceea ce înseamnă acumularea de experienţă a acestui partid în aceşti ani va reuşi nu atât un scor electoral sau altul, ci va reuşi să facă din România un loc mai bun pentru aspiraţiile, valorile, copiii românilor.
"Acest lucru mi-l doresc pentru mine, pentru dumneavoastră, pentru noi toţi, pentru toată România. Aşa să ne ajute Dumnezeu! Vom fi acolo unde ne dorim să fim, unde e dreptul noastru să fim dacă vom avea puterea de a crede, de a lupta, de a respecta mereu istoria noastră, tradiţia, valorile noastre", a conchis Antonescu.
realitatea.net