Opinii și Editoriale

Cristian Hrițuc: Unde se vor duce voturile lui Șor

Partidul SHOR a fost scos în afara legii. Lovitura de grație a venit însă ieri, după ce Curtea Constituțională a sistat controlul de constituționalitate privind legea care interzice membrilor din conducerea acestui partid să mai candideze. Practic, în acest moment vectorii de imagine, politicienii care puteau aduce voturi pentru un nou vehicul politic nu mai au dreptul să candideze.

Shor era pârghia din mâna Moscovei cu care se acționa în Republica Moldova. Metaforic vorbind, erau folosiți de la cocteiluri Molotov și manifestări de stradă și până la mesaje bine ambalate ce aveau ca scop crearea unei lumii utopice, toată Moldova va arăta ca Orheiland, potrivit Nordnews.

Ce este important în aceste moment? Unde se va duce electoratul lui SHOR? Va migra către PSRM și va întări partidul lui Dodon sau se vor dispersa?

Vor lua și alte partide mici, mai radicale în discurs decât PSRM?

Shor avea un nucleu dur de radicali. Pentru aceștia politica PSRM este mult prea soft, dar nici nu există acum un personaj mai agresiv la adresa guvernării. De altfel, pentru foarte mulți dintre aceștia va fi și componenta votului util. Nu vor da votul unui partid care nu are șanse să se bată de la egal la egal cu PAS, nu are șansa să ajungă în Parlament. O parte din voturi se va duce către noua mișcare pe care Shor o va face, dar o parte foarte mică.

Se poate ajunge la situația în care să fie doar două partide în Parlament? PAS și PSRM?

Probabil, pentru strategii PAS acesta este obiectivul. Să țină toată opoziția pro europeană sub pragul parlamentar și în același timp să ”distrugă” tot ce e pe partea stângă.

Sunt câțiva actori care pot deturna un astfel de scenariu.

Ceban, Filat, Usatîi și Chicu. Fiecare dintre aceștia poate obține sau nu 5-6% din voturi, își pot băga partidul în Parlament.

O Moldovă cu doar două partide în Parlament, unul pro vest unul pro-rus, înseamnă un risc crescut în momentul în care se face alternanța la putere, pentru că niciun partid nu poate rezista veșnic la putere.

Oricum, va fi interesant de văzut, unde se vor duce voturile lui SHOR.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


1 comentariu

  1. Voturile lui SHOR, în cea mai mare parte, se vor duce tot la pi-SHOR-coși, pentru că ăștia ”este” prin definiție și tradiție inconștienți și incontinenți! La urma urmelor, nici în fă(tă)loasa RM banii nu put a pi_SHOR-cărie…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *