Politică

Cristian Popescu Piedone a fost eliberat din arest

(UPDATE 16.05) Piedone a fost eliberat din arest.

(Știre inițială) Fostul primar al Sectorului 4 a fost adus în jurul orei 09.00 la Curtea de Apel Bucureşti (CAB), unde va fi analizată contestaţia formulată de acesta după decizia de arestare preventivă luată în 7 noiembrie de Tribunalul Capitalei.

În dosarul privind autorizarea clubului Colectiv au mai fost arestate, în 7 noiembrie, Aurelia Iofciu, şefa Serviciului autorizări comerciale din Primăria Sectorului 4, şi Luminiţa Larisa Ganea, angajată la acelaşi serviciu, ambele fiind acuzate de procurorii DNA de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit şi complicitate la fals intelectual.

În motivarea deciziei de la Tribunalul Bucureşti se arată că procurorii au argumentat că primarul şi cele două angajate nu au făcut niciun demers din cele stipulate în atribuţiile lor, atunci când au eliberat autorizaţia de funcţionare pentru Colectiv, "nici măcar demersul minim şi firesc de a analiza şi de a număra documentele depuse de solicitant".

Procurorii au invocat şi faptul că "inculpatul Popescu Cristian Piedone a desfăşurat activitate şi în domeniul alimentaţiei publice, anterior funcţiei de primar, aşa încât rezultă un tablou complet al indolenţei sale în aprecierea că acordarea de autorizaţii se rezumă la declaraţii pe proprie răspundere, o sumă de bani achitată la ghişeu drept taxă şi câteva documente formale".

"De altfel, în acelaşi mod se manifestă şi comportamentul celor două inculpate, concordant modului de lucru imprimat de primar la Sectorul 4", au mai arătat procurorii.

În ceea ce priveşte absenţa avizului de prevenire şi stingere a incendiilor între documentele necesare eliberării autorizaţiei, judecătorul a reţinut că, deşi iniţial Legea nr. 359/2004 prevederea emiterea acestui certificat fără obţinerea înainte de către agentul economic a avizelor/autorizaţiilor în domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protecţiei mediului, protecţiei muncii şi a celui de prevenire şi stingere a incendiilor ci doar declaraţia agentului economic din care să rezulte că îndeplineşte condiţiile de funcţionare prevăzute de legislaţia specifică, pentru activităţile declarate, ulterior legea a fost modificată prin Legea nr. 159/15.06.2007. Acest din urmă act excludea din categoria domeniilor pentru care declaraţia pe proprie răspundere echivala cu aviz/autorizaţie emise de autoritatea competentă avizul/autorizaţia PSI (pentru prevenirea şi stingerea incendiilor).

Obligativitatea obţinerii acestui aviz în vederea funcţionării era şi este prevăzută de Legea nr. 307/2006 şi Hotărârea de Guvern nr. 1739 din 13/12/2006. Astfel, acest din urmă act normativ stabileşte că se supun avizării şi/sau autorizării privind securitatea la incendiu "clădiri sau spaţii amenajate în clădiri, având destinaţia de alimentaţie publică, cu aria desfăşurată mai mare sau egală cu 200 m2", se arată în motivare.

Cristian Popescu Piedone, Aurelia Iofciu şi Luminiţa Larisa Ganea sunt încarceraţi din 6 noiembrie, când au fost reţinuţi de procurorii DNA.

Potrivit ordonanţelor de reţinere, Cristian Popescu Piedone, în calitate de primar al Sectorului 4, a încălcat dispoziţiile legale privind apărarea împotriva incendiilor atunci când a emis acordul de funcţionare şi autorizaţia de funcţionare, ambele din 14 ianuarie 2015, necesare desfăşurării activităţii de către SC Colectiv Club SRL, cu la punctul de lucru în strada Tăbăcarilor nr 7.

Anchetatorii le acuză pe Aurelia Iofciu şi Luminiţa Larisa Ganea că l-au sprijinit pe primarul Sectorului 4 în emiterea celor două acte administrative, cu încălcarea dispoziţiilor legale şi prin atestarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului, "în sensul că cea din urmă le-a întocmit, iar prima menţionată le-a avizat".

Procurorii DNA au ridicat, în 6 noiembrie, documente de la mai multe instituţii publice din Bucureşti, printre care Primăria Sectorului 4 şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti – Ilfov. Documentele ridicate de la Primăria Sector 4 sunt legate de autorizaţia de funcţionare emisă pentru clubul Colectiv. De asemenea, de la ISU Bucureşti – Ilfov au fost ridicate documente privind controalele făcute pe domeniul prevenirii incendiilor, în baza cărora se va stabili dacă au fost respectate metodologia şi dispoziţiile legale de control.

În urma incendiului din 30 octombrie, la clubul Colectiv au decedat 26 de persoane, iar pe dum spre spital a mai murit o persoană. În 12 zile de la tragedie au decedat alte 23 de persoane, numărul victimelor ajungând, miercuri, la 50. Alte aproximativ 150 de persoane au fost rănite şi internate în spitale din Capitală. Dintre acestea, 34 au fost transportate spre unităţi sanitare din străinătate, însă şapte au decedat, trei în Marea Britanie, unul în Israel, doi în Olanda şi unul în drum spre Elveţia.

Ancheta în cazul incendiului este făcută de Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a stabilit că "incendiul s-a produs ca urmare a faptului că persoanele care aveau în administrare spaţiul respectiv au încurajat şi permis accesul unui număr de persoane mult peste limita admisă a clubului, în condiţiile în care spaţiul nu era prevăzut cu mai multe căi de evacuare în caz de urgenţă, precum şi desfăşurarea unui spectacol cu efecte pirotehnice (foc de artificii) în incinta acoperită a clubului, în condiţiile amenajării interioare improprii unor astfel de activităţi, caracterizate prin existenţa unor materiale uşor inflamabile, montate cu încălcarea dispoziţiilor legale şi pentru evitarea costurilor suplimentare (obiecte de decor şi pentru izolare fonică pe stâlpii de susţinere, pereţi si tavan, respectiv perete antifonat), cu consecinţa morţii şi vătămării corporale a mai multor persoane aflate în club".

În dosarul de la PICCJ, Judecătoria Sectorului 4 a dispus, în 7 noiembrie, arestarea pentru 30 de zile a Danielei Niţă, administratorul firmei Golden Ideas Fireworks Artists, care a furnizat artificiile din clubul Colectiv, a directorului societăţii, Cristian Niţă, şi a pirotehnicianului Viorel Zaharia. Pirotehnicianul Viorel Zaharia este acuzat de ucidere din culpă, iar patronii firmei care a furnizat artificiile din clubul Colectiv sunt cercetaţi pentru favorizarea făptuitorului şi sustragerea sau distrugerea de probe sau de înscrisuri.

În acelaşi dosar, cei trei patroni ai Clubului Colectiv, Alin Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu, sunt arestaţi preventiv din 3 noiembrie, fiind acuzaţi de ucidere din culpă în cazul incendiului din clubul Colectiv.

În ce priveşte autorizarea de securitate la incendiu a clubului Colectiv şi controalele care ar fi trebuit făcute de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti – Ilfov, procurorii militari de la DNA au deschis un dosar penal şi au pus sub acuzare doi angajaţi de la ISU, respectiv căpitanii Antonina Radu şi George Petrică Matei.

Căpitanul George Matei a fost arestat preventiv, pentru abuz în serviciu privind eliberarea avizelor pentru clubul din Capitală, iar pentru Antonina Radu, Tribunalul Bucureşti a dispus plasarea în arest la domiciliu. Aceştia sunt acuzaţi că au permis funcţionarea în continuare a firmei care deţine clubul Colectiv, deşi ştiau că nu aveau autorizaţie de securitate la incendiu şi, mai mult, nu au luat nicio măsură pentru intrarea în legalitate din acest punct de vedere.

Anchetatorii au arătat că patronii Colectiv, deşi au dat o declaraţie pe proprie răspundere că vor respecta limita maximă de 80 de locuri pe scaune, au încălcat obligaţia, în seara zilei de 30 octombrie intrând, într-un spaţiu de 425 de metri pătraţi, aproximativ 400 de persoane.

sursa: mediafax.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *