Actualitate

Criza din Grecia: Ministrul de Finanțe este “100%” sigur că se va ajunge la un acord cu creditorii după referendumul de duminică

Raportul FMI vine înaintea referendumului de duminică privind acceptarea ori respingerea ultimelor propuneri ale creditorilor internaționali.

Ministrul de Finanțe grec Yanis Varoufakis a estimat joi că exista ‘100% șanse’ să se ajungă la un acord între Atena și creditorii internaționali după referendumul din 5 iulie.

”Se va ajunge la un acord fie că rezultatul votului va fi ‘da’, fie ca va fi ‘nu’. Daca rezultatul va fi ‘da’, atunci va fi un acord prost, băncile se vor deschide cu un acord prost. Daca va fi ‘nu’, atunci vom avea un alt acord care va fi viabil, ceva în genul propunerilor pe care noi le-am facut în ultimele zile ”, a declarat Varoufakis într-o emisiune la BBC News.

El a facut apel la alegătorii greci să voteze împotriva planului creditorilor internaționali.

Varoufakis a mai spus la BBC că "poate lucrurile se vor înrăutăți și mai mult înainte să fie mai bune", dar a subliniat că este încrezator ca un acord va fi atins.

Miniștrii de finanțe din statele zonei euro au hotărat miercuri seara, în cadrul unei teleconferințe, să continue negocierile cu guvernul de la Atena numai dupa referendumul de duminica prin care Grecia va lua o decizie privind acceptarea ori respingerea ultimelor propuneri ale creditorilor internaționali.

Yanis Varoufakis și-a anutat, joi demisia dacă grecii vor vota duminica "da" la referendum.

Sursa: hotnews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *