Internațional

(CRIZA IMIGRANȚILOR) Primul avion cu refugiați sirieni a sosit în Canada

‘Ne vom aminti cu toții de această zi’, a remarcat premierul, într-o declarație făcută în fața familiilor de refugiați, între care multe mame cu copii.

Avionul, utilizat de obicei pentru transportul trupelor militare, a aterizat pe aeroportul din Toronto joi în jurul orei locale 23:30 (vineri 04:30 GMT) venind de la Beirut, după o escală tehnică în Germania.

Sub conducerea noului guvern liberal al premierului Justin Trudeau, Canada este prima țară din America de Nord care își deschide porțile în fața refugiaților sirieni.

Înainte de alegerea sa la mijlocul lunii octombrie, Justin Trudeau a promis că țara sa va primi până la 31 decembrie 25.000 de refugiați sirieni din Iordania, Liban și Turcia.

Ca urmare a atentatelor de la Paris la 13 noiembrie și din cauza unor dificultăți de logistică lucrurile nu au putut să se desfășoare mai repede, dar 10.000 de sirieni vor putea fi găzduiți în cele din urmă de Canada înainte de sfârșitul lunii decembrie, dintre care 8.000 sub sponsorizare privată. Alți 15.000 sunt așteptați în ianuarie și februarie 2016 în Canada. 

sursa: agerpres.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *