Actualitate

Criză în Grecia: Premierul Alexis Tsipras ia în considerare ultima ofertă a creditorilor internaționali

”Biroul prim-ministrului i-a transmis Bruxellesului că evaluează noile propuneri ale președintelui Comisiei Europene, care includ o ștergere totală sau parțială a datoriei în octombrie și schimbări în sistemul EKAS destinat grecilor cu venituri reduse”, potrivit cotidianului grec, care nu își precizează sursele citate.

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, i-a făcut marți Greciei o ofertă de ultim moment în încercarea de a se ajunge la un acord între Atena și creditorii internaționali înaintea expirării, până la ora 24:00, a termenului pentru achitarea unei tranșe de 1,6 miliarde de euro către Fondul Monetar Internațional (FMI).

Conform acestei oferte, premierul grec Alexis Tsipras ar trebui să-și trimită acceptul scris în cursul acestei zile, după care să aibă loc o reuniune de urgență a Eurogrupului (miniștrii de finanțe din zona euro).

Grecia a amânat recent o plată care trebuia rambursată către FMI până la data de 5 iunie și a anunțat că va cumula într-o singură sumă toate tranșele în valoare de 1,6 miliarde de dolari ce trebuie returnate Fondului până la finalul lunii iunie.

Țările care au întârziat plata datoriilor nu mai pot primi finanțare suplimentară de la FMI și, în ultimă instanță, pot pierde statutul de membru al organizației.

Sursa: Agepres.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *