Internațional

(Criza refugiaților în DIRECT) Germania, Austria, Polonia şi Slovacia restabilesc controalele la graniţe

(UPDATE 15.00) La Bruxelles are loc luni reuniunea extraordinară a Consiliului JAI, dedicat dezbaterii pachetului de măsuri propus de Comisia Europeană în cazul crizei refugiaţilor, în special cotele de refugiaţi – obligatorii sau voluntare – ce ar urmă să revină fiecărei ţări UE. La limita săturării, Germania a reintrodus în urmă cu o zi controalele la graniţa, suspendând liberă circulaţie în spaţiul european. Controalele temporare de la frontieră germană ar putea fi menţinute cel puţin câteva săptămâni. Tot luni a fost redeschisă circulaţia trenurilor între Austria şi Germania, cu excepţia celor spre Munchen.

Fluxul migraţionist continuă să creeze drame la porţile continentului: 34 de oameni, dintre care 4 bebeluşi şi 11 copii, au murit înecaţi duminică în Mediterana, după ce ambarcaţiunea în care se aflau a naufragiat în largul insulei greceşti Farmakonis, la 15 km de coasta Turciei.

"Germania introduce provizoriu controale la graniţa, în special la cea cu Austria", punct privilegiat de trecere pentru refugiaţi, a declarat ministrul german de Interne, Thomas de Maiziere.

14.11 Premierul ungar Viktor Orban a redirecţionat aproape 900 de poliţişti la graniţa cu Serbia pentru a ajută la rezolvarea numărului record de refugiaţi şi migranţi ce încearcă să între în UE

14:05 Autorităţile ungare, care au încercat multă vreme să blocheze tranzitul migranţilor prin ţară lor, îi transporta acum direct pe aceştia de la graniţa sârbă la cea austriacă, afirmă Inatul comisariat pentru refugiaţi, citat de AFP.

"Trenuri duc migranţii din gara Röszke direct la graniţa austriacă", a declarat Ernö Simon, purtător de cuvânt al Comisariatului în Ungaria.

13.35 Premierul polonez Ewa Kopacz spune că a discutat cu Jean-Claude Junker şi că Polonia nu va acceptă cote automate de migranţi, ci solicită controale mai puternice la frontierele externe ale UE.

13.30 Austria, Polonia şi Slovacia vor restabili controlul la graniţe

12.03 Vice-cancelarul austriac a anunţat că 2.200 de militari vor fi trimişi la graniţa pentru a ajută la introducerea controalelor mai stricte

12.03 Vice-cancelarul austriac a anunţat că armata va fi trimisă la graniţa pentru a ajută la introducerea controalelor mai stricte de la frontieră – Reuters

11:45 Uniunea Europeană a decis să recurgă la forţă militară împotriva traficanţilor de migranţi în cadrul operaţiunii navale EU Navfor Med în Marea Mediterana, au anunţat surse europene, citate de AFP.

Această măsură, care autorizează navele de război europene să controleze ambarcaţiunile suspectate de transport al migranţilor şi să efectueze arestări.

11:40 Franţa şi Germania vor fi "extrem de presante" luni, la Bruxelles, pentru crearea de centre de control la graniţele Uniunii Europene, pentru că "Europa să-şi poată impune graniţele", a declarat preşedintele francez, François Hollande, citat de AFP.

"Vom face în aşa fel încât chiar de azi să avem concluzii prin care Europa să-şi poată impune graniţele", a spus el, cu câteva ore înainte de începerea reuniunii miniştrilor europeni de Interne.

"Concret, această înseamnă centre de înregistrare în Grecia, în Italia, în Ungaria, pentru a evita ce se întâmplă azi", a subliniat el.

11.38 Autostrada ce leagă Austria de Ungaria a fost redeschisă, a anunţat operatorul rutier austriac

11:25 Un număr record de 5.809 migranţi au intrat în Ungaria duminică, a anunţat luni poliţia, cu o zi înainte de dată de 15 septembrie, începând cu care Budapesta vrea să închidă ermetic frontieră cu Serbia.

11.17 Premierul britanic David Cameron a ajuns luni în Beirut pentru a vizită refugiaţii ce au fugit de războiul din Siria, ce a provocat venirea a peste un milion de persoane în Liban.

11.00 Zeid Ra’ad al-Hussein, înaltul comisar ONU pentru drepturile omului a cerut încetarea detenţiei şi ‘relelor tratamente’ aplicate solicitanţilor de azil, în special în cazul copiilor.

10.51 Autostrada ce leagă Austria de Ungaria a fost închisă pe ambele sensuri, a anunţat Asfinag, operatorul rutier austriac – Reuters

(Știre inițială) Cancelarul Austriei, Werner Faymann, a anunţat că vor fi trimişi soldaţi la graniţa cu Ungaria pentru a controla situaţia, în condiţiile în care poliţia se aşteaptă la sosirea unui număr mare de refugiaţi din ţara vecină, relatează site-ul The Local.at.

Punctul de trecere a frontierei austro-ungare de la Nickelsdorf, pe autostrada A4, a fost închis temporar, iar autorităţile apreciază că există riscul unei situaţii de urgenţă.

Peste 16.000 de imigranţi au traversat frontiera începând de sâmbătă după-amiază. Un purtător de cuvânt al poliţiei, Gerald Koller, a declarat că aproximativ 10.000 de refugiaţi ar putea sosi luni la Heiligenkreuz, în landul Burgenland, iar autorităţile locale nu au resursele necesare pentru a face faţă unui număr atât de mare de oameni. Poliţia a instalat bariere metalice pentru a opri refugiaţii, care sosesc cu autocarele în fiecare oră.

sursa: agerpres.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *