Externe

Criza refugiaților: Liderii UE și ai Turciei discută un nou acord

Potrivit Organizației Internaționale a Migrației, aproape 600.000 de oameni au ajuns în Uniunea Europeană în acest an. Pentru a-și reîncepe viața într-o țară europeană, majoritatea acestora au fost nevoiți să traverseze Turcia.

Turcia găzduiește peste 2 milioane de refugiați, cei mai mulți fug de războiul din Siria.

Liderii europeni caută modalități de cooperare mai strânsă cu Turcia și speră că vor reuși să semneze un plan de acțiuni comun ce prevede: ajutor financiar și procedural pentru Turcia, obținerea permisiunii de a ajuta Turcia să-și patruleze hotarele și combaterea traficului de oameni.
Potrivit planului, Turcia va pune bazele altor 6 tabere de refugiați construite cu ajutorul financiar al Uniunii Europene. În cadrul acestor tabere, vor funcționa proceduri stricte de găzduire.

În schimb, Ankara așteaptă că vor primi un regim de liberalizare a vizelor pentru cetățenii săi ce vor să călătorească în țările zonei Schengen.

Președintele Consiliului UE, Donald Tusk a avertizat liderii turci că aceste condiții ar putea fi îndeplinite dacă Turcia va ajuta să reducă fluxul de imigranți ce se îndreaptă spre Europa.

Cancelarul German Angela Merkel este așteptat să se alăture discuțiilor la sfârșitul acestei săptămâni.

timpul.md/ traducere de pe bbc.com

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *