Actualitate

Croaţia ar putea încheia negocierile de aderare la UE la sfârşitul acestei luni

"Noi credem că este posibil ca procesul (negocierilor în vederea aderării Croaţiei la Uniune) să fie finalizat în iunie", a declarat la Zagreb, ministrul austriac Michael Spindelegger.

Croaţia "este pregătită să încheie negocierile (de aderare) în iunie", a subliniat şi ministrul slovac, Dzurinda.

Croaţia ar putea astfel să devină cel de-al douăzeci şi optulea stat membru al UE pe 1 iulie 2013, după şase ani de negocieri, pe care preşedintele Comisiei Europene, Jose Barroso, le-a calificat drept “foarte exigente, dar corecte”.

Croaţia a încheiat până în prezent 30 dintre cele 35 de capitole ale negocierilor în vederea aderării.

Comisia Europeană (CE) a invitat Croaţia să îşi continue reformele, în special cele din domeniul judiciar, luptând contra corupţiei. Ea a invitat, de asemenea, Zagrebul să persevereze în cercetarea crimelor de război şi în restructurarea şantierelor navale publice.

Timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *