Cronica de familie
Deschidem Clubul Părinţilor aici, în paginile suplimentului „Femeia”, cu intenţia de a împărtăşi cu dvs. bucurii şi necazuri, împliniri şi dezamăgiri, satisfacţii şi frustrări, dorinţe şi neputinţe, iluzii, frământări. Clubul Părinţilor, subliniem de la bun început, nu se vrea o şcoală a părinţilor, nu va fi un ghid de bune practici, nici măcar un manual pentru calificare în această grea şi frumoasă meserie. Nu veţi găsi în acest spaţiu sfaturi practice, recomandări sau adevăruri absolute. Nu vom publica reţete, metode şi soluţii universale, pentru simplu, motiv că ele nu există. Ce li se potriveşte copiilor mei nu e obligatoriu să funcţioneze şi în cazul altora.
Fiecare individ e unic, fiecare familie are specificul ei, are performanţele proprii, dar şi deranjamente, deraieri de la ceea ce mass media, societatea, specialiştii numesc normal, firesc sau ideal. Ce vom oferi în schimb? Empatie, simpatie, înţelegere, acceptare, zâmbete. Eşti diferit? Foarte bine!
Ne place diversitatea, putem îndrăgi pe cineva care are alte păreri, putem învăţa din experienţe care nu coincid cu ale noastre. În acest spaţiu ne ferim să promovăm modele neconforme cu realitatea. Imaginile pe care ni le arată media despre mămici, tătici, copii şi familie sunt retuşate, decupate, regizate, „fotoshopate” în exces. Reclamele, filmele şi mai grav reality show-urile ne pun faţă în faţă cu o oglindă mincinoasă.
Vedem familii exemplare, complete, feţe zâmbitoare mereu, cupluri armonioase, comportamente impecabile, oameni frumoşi, realizaţi, plini de bani şi de glorie. Ori noi pur şi simplu nu suntem aşa. Noi suntem uneori furioşi, alteori ciufuliţi, noi ştim că există şi mame singure, şi cariere ratate, noi am încercat pe pielea noastră certuri, gafe, erori. Aşa cum lumea modei este parţial vinovată pentru anorexia şi bulimia tinerelor, tot aşa media are o contribuţie deloc neglijabilă la depresiile şi nemulţumirile mămicilor, tăticilor şi copiilor, care se văd mereu în competiţie cu un adversar ireal şi necinstit.
Dragi mămici, dacă, după ce aţi născut doi copii, nu arătaţi ca Angelina, dacă părul nu vă străluceşte precum cel al Salmei Hayek, dacă în carieră v-aţi împotmolit, dacă soţul e absent sau poate chiar a plecat definitiv, dacă uneori sunteţi lipsită de vlagă, dacă prăjitura s-a pleoştit în cuptor, toate astea nu înseamnă că aţi ratat şi mai mult, nu înseamnă că nu aveţi dreptul să fiţi fericite. Pentru copiii voştri veţi fi întotdeauna cea mai frumoasă, cea mai bună, cea mai deşteaptă şi cea mai ADEVĂRATĂ!
Timpul Suplimentul Femeia
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!