Crucea Casei Regale a României, conferită echipelor medicale implicate în salvarea răniților de la Colectiv
Potrivit unui comunicat transmis de Casa Regală, decorațiile regale vor fi oferite, în numele regelui Mihai, de principesa Margareta, într-o ceremonie care va avea loc la Palatul Elisabeta și la care vor participa principele Radu și principesa Maria.
La evenimentul programat pentru joi, la ora 15,00, sunt așteptați 200 de reprezentanți ai personalului instituțiilor publice din sistemul național de urgență și prim-ajutor calificat, care au acordat asistență medicală victimelor tragediei de la Colectiv.
Crucea Casei Regale a României va fi conferită unor echipe de medici și personal medical ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov, Serviciului de Ambulanță București-Ilfov, Spitalului Clinic de Urgență București (Floreasca), Spitalului Universitar de Urgență București, Spitalului Clinic de Urgență "Prof. Dr. Bagdasar-Arseni", Spitalului Universitar de Urgență "Elias", Spitalului Universitar de Urgență Militar Central "Dr. Carol Davila", Spitalului Clinic de Urgență "Sf. Ioan" București, Spitalului Clinic de Urgență "Prof. Dr. Agripa Ionescu", Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii "Grigore Alexandrescu", Spitalului de Urgență al Ministerului Afacerilor Interne "Dimitrie Gerota", Spitalului Clinic "Colțea", Spitalului Clinic de Urgență "Sf. Pantelimon", Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii "Marie Curie", Spitalului Clinic Județean de Urgentă Târgu Mureș, Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca, Forțelor Aeriene Române, Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne, Maternității Bucur și Spitalului Clinic de Urgență Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri.
sursa: agerpres.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!