Cultură

„Cu gândul la Paul…” expoziție dedicată maestrului Paul Gherasim

Expoziția prezintă două lucrări semnate de maestrul Paul Gherasim și 60 de lucrări realizate de prietenii săi, artiști care l-au prețuit pe Paul Gherasim și care au fost apreciați de el, printre care Horea Paștina, Gheorghe Iacob, Andrei Rosetti, Tudor Zbârnea, Valeriu Paladi ș.a.

La eveniment a participat vice-ministrul Culturii Gheorghe Postică, care a remarcat că inaugurarea acestei expoziții, dedicată marelui creator român, este un dar adus din partea celor care l-au cunoscut și au fost formați de Paul Gherasim. „Expoziția pune în valoare aici, la Chișinău, atât creația marelui artist plastic român, cât și creația unor artiști români deosebiți care activează și contribuie la creșterea valorilor morale românești, și ne va ajuta să realizăm acea comunitate culturală românească care ne caracterizează”, a afirmat oficialul.

Gheorghe Postică a adus mulțumiri tuturor celor care au contribuit la organizarea expoziției de Ziua Națională a Culturii, afirmând că expoziția dedicată pictorului Paul Gherasim este bogată prin prezența maeștrilor cunoscuți, diversă prin culoare, lumină și formă.

Paul Gherasim a fost mentor spiritual pentru mulți semeni. Nu și-a făcut o profesie din acest har al său, ci vorbea cui avea plăcerea să-l asculte. Cu smerenie, dor și prietenie, 28 de pictori care l-au cunoscut pe Paul Gherasim, care l-au admirat, l-au iubit, i-au împărtășit viziunea și gândurile, au stat în preajma lui și s-au îmbogățit sufletește, au expus la Galeria Română din București, pe parcursul lunii decembrie. „Cu gândul la Paul…” este o expoziție care își propune să dăruiască bucurie iubitorilor de artă.

Expoziția va fi deschisă până pe data de 26 februarie.

TIMPUL.MD (V.M.)


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *