Cu mansardă şi apă pe scări
Locatorii unui bloc pe care se construieşte o mansardă au început să bată alarma la Primăria municipiului Chişinău după ce apa a pătruns prin tavanul casei lor.
Blocul de locuit de pe str. Independenţei 12/1, construit la sfârşitul anilor ’70 ai secolului trecut, este unul din obiectivele care au intrat în programul de mansardare promovat de Primăria mun. Chişinău. Lucrările de construcţie au demarat acum zece zile, ca apoi să fie întrerupte în perioada ploilor. Locuitorii etajului cinci au avut însă surpriza să descopere că apa a început să pătrundă prin tavanul scărilor şi al coridoarelor. „Tavanul a început să curgă cam cu patru zile în urmă, probabil, din cauza construcţiei mansardei. Anterior, nu am avut probleme. Deocamdată curge doar în hol, dar ar putea să ajungă şi în apartament”, a relatat Sergiu, un tânăr locatar de la ultimul etaj, care a precizat că reprezentanţii companiei de construcţie s-au prezentat doar ieri-dimineaţă să vadă care e problema. Pe de altă parte, unii vecini susţin că aversele de duminică au fost cele mai puternice şi acoperişul a început să curgă alaltăieri-seara. Deşi constructorii au verificat deja porţiunile avariate, locatarii se vor convinge de eficacitatea lucrărilor doar după un nou val de ploi. „Au spus că vor repara, dar să vedem, va fi ca un fel de test când va ploua din nou. Sper ca apa să nu pătrundă în apartament”, a spus Angela, o locatară de la etajul cinci.
Administratorul construcţiei, Andrei Plăcintă, susţine că muncitorii au luat toate măsurile de protecţie a acoperişului, doar că ploaia a fost prea puternică. Cel puţin unul din locatari s-a pomenit cu apa în locuinţă. „Am vorbit deja cu proprietarul apartamentului. Noi ne străduim să rezolvăm problemele de acest gen, dacă apar sesizări din partea oamenilor”, a spus Andrei Plăcintă. El recomandă ca în aceste cazuri locuitorii să anunţe compania de construcţie care execută lucrările înainte de a apela la autorităţile locale.
Specialistul principal de la Direcţia locativ-comunală din cadrul Primăriei Chişinău, Vasile Efros, a precizat că proiectul de mansardare a blocului de locuit de pe str. Independenţei 12/1 presupune construcţia mansardei, termoizolarea clădirii, precum şi amenajarea curţii interioare.