De când mă ţin minte, cutreierând Bălţiul, care-mi este atât de drag, din limba rusă nu ieşeam. Atunci însă eram preocupat de o tonă de alte probleme minuscule şi nu atrăgeam atenţie pericolului în care stătea să cadă, ca într-o prăpastie, oraşul meu natal. Acum, când am mai crescut, mă doare pentru că văd că nimic nu se schimbă. Totul să învârte doar în jurul Chişinăului, de parcă acesta, de unul singur, ar însemna toată Moldova. De Bălţi au uitat cu toţii. Pentru că e greu aici, pentru că e un adevărat front roşu aici – dar nu de sânge, ci de comunism, pe a cărui primă linie stau cele mai performante arme, conduse de aceiaşi comunişti. Nimic nu s-a schimbat aici, cel puţin din 2006, de când am plecat de acasă. Acelaşi primar care nu leagă două cuvinte în română, aceleaşi panouri publicitare în limba rusă, acelaşi Gastronom cu geamurile sparte şi acelaşi chip dârz al tovarăşului Lenin gravat pe Uzina Răut. Anul trecut, în aprilie, îmi rupeam gâtul şi fălcile, tremuram de isteria anticomunistă ce mă cuprindea. Da, luptam, dar pe lângă faptul că luptam pentru o Moldovă fără de comunişti, mai luptam pentru salvarea Bălţiului. Poate că sună prea sentimental, dar chiar exista o rază de speranţă în sufletul meu, că poate s-ar schimba ceva, că poate şi la Bălţi se va vorbi mai multă română – că doar nu-i arabă, e limba noastră, a basarabenilor. Dar… înghiţind acum noduri şi citind chiar la intrarea în Bălţi „rumânî pidarî”, îmi dau seama că nu s-a schimbat nimic şi nu se va schimba nici în viitorul apropiat. De câte ori a fost Mihai Ghimpu la Bălţi după ce a fost desemnat preşedinte interimar? Niciodată n-a fost, şi nu pentru că e laş, ci pentru că e realist, ştie că nu are ce să facă el aici. Filat abia acum a ajuns. Acum, că stă să schimbe Constituţia, le-aş sugera celor din AIE să n-o mai intituleze Constituţia RM, ci a Chişinăului, pentru că doar aici e respectată, cât de cât. La Bălţi e o altă Constituţie, cea scrisă cu pixul de Panciuc şi semnată de veşnicul dictator, generalul Vladimir Voronin. Păcat că n-a avut Bălţiul după independenţă un primar ca Nicolae Costin, ca să schimbe, de exemplu, denumirea străzilor, aşa cum s-a făcut la Chişinău. Aici la Bălţi, parc-aş fi în Smolensk… Deşi, mi-ar fi mai uşor să găsesc străzile Creangă, Coşbuc, Alecsandri ori Sadoveanu, decât Derjavin sau Kojedub… Sincer, mi-e ruşine, şi lasă să râdă o ţară întreagă de mine, dar voi lupta în continuare, chiar de unul singur, pentru ca şi acest oraş, uitat de parlamentari şi de preşedinţi, să revină la cursul normal al dezvoltării RM. Şi ca să răsune puţin mai multă limbă română.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
