Ceea ce vreau să vă povestesc acum nu este basm inventat de mine, ci e purul adevăr.
Cam pe când fusese publicat în presă proiectul de lege privind reforma constituțională, m-am întâlnit cu o profesoară de la un liceu din Chișinău și, tot vorbind despre una-alta, am ajuns, firește, și la inițiativa de schimbare a Constituției. Când am pomenit de dl Lucinschi, dna profesoară a izbucnit în râs și-mi zice: „Stai să-ți spun un banc cu Lucinschi, că ai să mori de râs”. Am crezut că e vorba de un banc ordinar, dar ceea ce mi-a fost dat să aud, nu semăna deloc cu o anecdotă.
Cică vara aceasta, un grup de profesori de la niște școli de la țară, după ce nu au primit salariile încă pe luna februarie, disperați, au împrumutat bani, și-au scos vize și au pornit acolo de unde noi ne tragem – la Roma. Auziseră că în Italia se poate câștiga un ban și au zburat într-acolo, pentru a câștiga ceva, ca să poată de la 1 septembrie să înceapă responsabila activitate de educare a copiilor în spiritul ideilor de iubire față de statul nostru drag. Ajunși la Roma, și-au dat seama că-i vânează poliția. Se vede că poliția italiană a uitat că noi de la Râm ne tragem și ar trebui să ne acorde un tratament mai preferențial. Mai fiind și banii puțini și pe terminate – și deci despre hotel nici nu putea fi vorba – urmașii Romei veniți de la periferia Latinității, condusă cu onoare și înțelepciune de dl Lucinschi, mai mult pe sub poduri înnoptau. Cu timpul s-au retras la o periferie a Romei, dar nici acolo n-au scăpat de ochii poliției care iaca-iaca să pună mâna pe ei. Ajunși într-un fel de parc, era riscant să doarmă noaptea pe bănci. Atunci unuia i-a venit în cap o idee genială: să se urce în copaci, cât mai sus, și să doarmă acolo pe crengi, ca găinile. Zis și făcut: s-au aburcat unul pe altul, cu tot cu torbe și valize, ocupându-și creanga lui. Și-au încolăcit picioarele ca să nu cadă și până a-i fura somnul, șușoteau mulțumiți că poliția nu va da de ei.
Și într-adevăr, chiar în prima noapte, pe la miezul nopții, au trecut câțiva carabinieri pe sub ei, fără să-i depisteze. După ce aceștia s-au îndepărtat, înghițiți de întunericul nopții, o profesoară din creangă, nemaiștiind cum să-și manifeste bucuria, a cântat cu glas de cocoș: „Cucurigu!!!, Piotr Kirilovici!”
Imaginați-vă, iubiți cititori, această scenă – sunt sigur că nici scriitorului cu cea mai postmodernistă și destrăbălată fantezie nu i-ar fi venit în cap așa ceva: Roma, o noapte întunecoasă, un parc cu arbori seculari, iar unul din ei – cu crengile încărcate cu profesori moldoveni care cântă cucurigu: „Cucurigu!!!, Piotr Kirilovici!” Un subiect extraordinar pentru oamenii noștri de artă, inclusiv pentru cei din Comisia Națională pentru modificarea Constituției…
Eu nu știu ce făcea în acel miez de noapte domnul nostru președinte. Mai mult ca sigur că dormea, trudit după o zi grea de muncă asupra proiectului de reformă constituțională. Nu cred să fi auzit el acel cântat de cocoș, venit din îndepărtata Romă, dintr-un copac cu crengile pline de profesori moldoveni. Și păcat. Profesorii ceia s-au reîntors acasă, în Moldova lor frumoasă, fără nici un ban și datori cu mulți bani. Știu, acum ei îl pot întâlni pe dl Lucinschi la conferințele din august ale pedagogilor, dar nu vor avea curajul să-i mai cânte o dată cucurigu. Îmi permit eu să strig în locul lor: „Cucurigu!!!, Piotr Kirilovici!” Cum vă odihniți noaptea? Dormiți bine? Nu aveți insomnii, coșmaruri, Doamne ferește? Nu vă trezește cumva cântatul cocoșilor?”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
