Actualitate

Cum a omorât Ion Şoltoianu o investiţie de cel puţin 5 milioane de euro

O mare confuzie se face, prieteni. Pentru că o crimă nu este doar un eveniment neobişnuit, ci unul special, nemaivăzut, impresionant. Vreau să zic, această vărsare de sânge, crudă, inumană poate avea repercursiuni acolo unde ne-am aştepta foarte puţin. Căci a avut. V-aţi gândit vreodată ce imagine şi-a făcut Republica Moldova după crima de pe terasa Galaxy? O să vă dau un exemplu, care m-a amuzat şi m-a şocat în acelaşi timp.

Dan Şucu, un milionar din România – potrivit presei de la Bucureşti a făcut din afacerile cu mobilă mai bine de 350 de milioane de euro – a explicat recent de ce a renunţat să se extindă în Republica Moldova. Iată ce a spus ieri, la o conferinţă de presă organizată în Bucureşti de Ziarul Financiar: “Luna trecută mă aflam la Chişinău pentru a purta discuţii referitor la extinderea Mobexpert în Republica Moldova, iar pe prima pagină a ziarelor, dar şi la televizor, toată lumea era preocupată de o singură ştire. Cică doi poliţişti s-au împuşcat chiar în centrul oraşului. Erau de la două secţii de poliţie vecine şi nu au reuşit să-şi împartă sferele de influenţă. Unul l-a omorât pe altul ca să poată colecta mai multe taxe de protecţie.”

La finalul conferinţei m-am apropiat de Dan Şucu şi i-am zis că evenimentul odios despre care vorbeşte s-a întâmplat cu adevărat, numai că protagoniştii nu sunt doi poliţişti, ci un fost poliţist şi un fost sportiv. Am făcut această precizare pentru că nu îmi plac poveştile mult prea “înflorite” despre Republica Moldova. Poveşti din care afli că apa caldă este o noutate pentru Chişinău, iar ruşii vând la colţ de stradă grenade la kilogram. N-am mai făcut nicio precizare în plus. Dan Şucu poate crede orice vrea despre împuşcarea fostului poliţist. I s-a părut că a fost o împărţire a teritoriilor controlate de mafie? Bine. Sunt în mare parte de acord cu acest motiv al crimei din moment ce poliţia nu ne oferă un altul mai clar. Cel mai trist este ce a zis la finalul cuvântării milionarul român Dan Şucu: “am renunţat să mă mai extind în Republica Moldova. O ţară în care corupţia şi crima este în floare nu îţi oferă o siguranţă. M-am bucurat că locuiesc şi am afacerea mea într-o ţară unde lucrurile par să meargă mult mai bine, pe calea democraţiei.”

Unde dai şi unde crapă! Nu-i aşa, dragi deputaţi AIE? Mai bine zis, unde împuşti şi cine moare? Moare nu doar un fost poliţist, ci şi o investiţie consistentă pentru o ţarişoară ca Moldovioara. În mod normal, pentru deschiderea unui magazin din reţeaua Mobexpert Dan Şucu cheltuieşte cel puţin 5 milioane de euro. Asta cred eu că este investiţia minimă pe care a ratat-o Chişinăul. Şi nu se ştie dacă milionarul român ar fi vrut să se limiteze la un singur magazin… Dacă ne gândim că sute de moldoveni şi-ar fi găsit un loc de muncă, statul ar fi încasat mai multe impozite, realizăm că pierderea este mult mai mare. Dar oare realizează cineva sus, în Parlament, că imaginea de societate aflată în degringoladă pe care o are Republica Moldova nu ne ajută deloc, deloc, deloc?

Vitalie Cojocari


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *