Actualitate

Cum arată Vama Albița după lucrările de reparație a drumului // FOTO

Lucrările au vizat frezări, plombări, reprofilări, aduceri la cotă, reparații cu mixtură asfaltică pe suprafețe întinse și corecții de pantă, acestea fiind executate în sistem de regie, cu oameni și autoutilaje proprii și mixtură produsă la statia de la Vaslui, aflată în administrarea DRDP Iasi.

Costul lucrărilor se ridică la aproximativ 4 milioane lei, echivalentul asfaltării a peste 7 km de drum național.
„Așa cum am promis la semnarea protocolului cu Finanțele, în aproximativ o lună am finalizat reparațiile cu mixturi asfaltice pe suprafețe extinse, urmînd ca să continuăm cu lucrările de estetică, vopsitul bordurilor, astfel încît spre sfîrșitul săptămînii viitoare să ne pregătim pentru efectuarea marcajelor. Această operațiune mai necesită însă ceva timp pentru închiderea porilor mixturii asfaltice, pentru a putea fi aplicată vopseaua. În orice caz, speram ca la începutul lunii iunie să avem o vamă de nivel european. Este darul pe care drumării ieșeni îl fac celor care tranzitează Vama Albiță spre și dinspre Republica Moldova”, a declarat Ovidiu Mugurel Laicu, director general regional al DRDP Iași.


Sursa: noi.md


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *