Cum cere un rus din Republica Moldova cetățenia română
Doi tineri comedianți din Republica Moldova, ce fac parte din spectacolele Zebra Show, și-au imaginat pe scenă cum arată o întâlnire dintre un cetățean moldovean de origine rusă și un angajat al consulatului român din Basarabia, scrie publica.md. În scenetă, rusul vrea cetățenie română, dar o cere în limba rusă. Angajatul român îi oferă, după minute în șir în care nu înțelege o boabă din ce vorbește interlocutorul, un răspuns neașteptat (vezi video pentru a afla despre ce e vorba).
Dincolo de a fi motiv de glumă, obținerea cetățeniei române în Republica Moldova a făcut, în luna martie, subiectul unei ample anchete, în urma căreia o întreagă rețea a fost destructurată.
Parchetul General şi poliţiştii DGA au colaborat cu autorităţile moldovene pentru a descoperi o grupare care se ocupa cu obţinerea ilegală de vize şi paşapoarte româneşti. Au fost “săltaţi" şi înalţi funcţionari români. Cetăţenii moldoveni sunt păcăliţi, de ani de zile, cu vize şi paşapoarte de România. Mulţi dintre ei dau banii degeaba, nemaiprimind niciodată paşapoarte. Mai mult, au fost descoperite inclusiv firme off-shore înfiinţate pe numele unor cetățeni moldoveni , fără ca aceștia să știe, firme care rulează sute de milioane de euro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!