Cum explică rușii absența ”Generalului Armaghedon”, după ce s-a vehiculat că a fost arestat pentru că l-a susținut pe Prigojin: ”Se odihnește”
Generalul Serghei Surovikin se ”odihneşte”, susține preşedintele Comisiei Apărării din cadrul Dumei de Stat, Camera inferioară a Parlamentului rus, Andrei Kartapolov, relatează CNN.
”Se odihneşte deocamdată. Nu este diponibil”, a spus oficialul rus într-o înregistrare postată de canalul pe Telegram a publicaţiei SHOT.
Precizarea a fost făcută în contextul în care generalul nu a mai fost văzut în public de la revolta luptătorilor Wagner, de luna trecută.
În presă au apărut informații conform cărora comandantul adjunct al trupelor ruse din Ucraina, Serghei Surovikin, supranumit și ”Generalul Armaghedon””din cauza cruzimii sale, ar fi fost arestat pentru că l-ar fi susținut pe liderul Wagner, Evgheni Prigojin.
Potrivit unor documente dezvăluite exclusiv de CNN, Surovikin era, în secret, membru VIP al Grupului Wagner.
pe unde se odihneste ?
Prinn Siberia sau prin tarina straveche ?