Cum i-au tratat românii pe prizonierii sovietici în Al Doilea Război Mondial. Mărturii ciudate despre viaţa de zi cu zi a acestora

La 23 august 1944, când România a întors armele împotriva Germaniei Naziste, alăturându-se sovieticilor, într-unul dintre marile lagăre de prizonieri de război din ţară, aflat în Valea Jiului, rămăseseră peste 3.000 de ostaşi ruşi, capturaţi de pe front şi trimişi să muncească în minele de cărbune din zonă. Unii se aflau de peste doi ani în Lagărul nr. 9 din Vulcan şi în sublagărele din oraşele miniere învecinate din Petroşani, Petrila, Lupeni, Lonea. Şefii lagărului nu ştiau ce să facă în privinţa lor, astfel încât s-au creat situaţii bizare.

La aproape o lună de la armistiţiul cu Uniunea Sovietică, miile de prizonieri încă lucrau în Valea Jiului, fiind însă din ce în ce mai nemulţumiţi că nu erau plătiţi. „Până la clarificarea situaţiei prizonierilor, ei vor fi întrebuinţaţi la lucru”, informa Lagărul de prizonieri din Vulcan, cel mai mare din Valea Jiului. Şefii Lagărului de prizonieri acuzau societatea minieră care îi întrebuinţa la lucru pe cei din lagăr că nu le achită drepturile.

„Am onoarea a vă înainta alăturat un tabel de ostaşi sovietici care pretind că să primească de la dvs. plata pentru orele suplimentare ce le-au lucrat timp de doi ani, precum şi duminicile. Vă rugăm să dispuneţi soluţionarea acestui litigiu, întrucât toţi sunt foarte nemulţumiţi pe acest considerent”, se arăta într-o notă, din 22 septembrie 1944, semnată de Dumitru Maiescu, comandantul Lagărului de Prizonieri nr. 9 din Vulcan, trimisă către Societatea Petroşani.

Prizonierii din ce în ce mai supăraţi

La rândul ei, Direcţiunea minelor din Petroşani reclama că şefii Lagărului îi trimiteau pe ostaşii sovietici să ceară banii de la mină, deşi trebuiau plătiţi de lagăr. „Foarte mulţi ostaşi, foşti prizonieri sovietici, care au lucrat în exploatările noastre, s-au prezentat şi se prezintă la noi cu diferite reclamaţii şi ameninţă inginerii, meşterii şi fncţionarii societăţii noastre. Cum pentru ostaşii sovietici repartizaţi la lucru la Societatea noastră contractul a fost încheiat direct cu lagărul dvs., orice reclamaţie a ostaşilor sovietici trebuie să fie adresată şi priveşte direct lagărul dvs. Având în vedere cele de mai sus, cu onoare vă rugăm a opri şi a nu mai trimite niciun ostaş sovietic cu vreo reclamaţie la noi, deoarece în niciun caz nu vom sta de vorbă cu el. Pentru orice neajuns ce vom suferi din cauza ostaşilor sovietici care au lucrat la noi şi sunt trimişi sau învoiţi de dvs. să vie la noi cu diferite reclamaţiuni, vom fi nevoiţi să vă facem responsabili pe dvs. Deoarece orice daună suferită de noi prin achitarea forţată a vreunei sume neprevăzută în contract o vom reţine din indemnitatea (tariful) Lagăr ce vi se cuvine pe timpul cât au lucrat la noi ostaşii sovietici”, arăta o informare din 22 septembrie 1944.

Prizonierii trebuiau plătiţi ca angajaţii civili, informa Lagărul nr. 9. „Am onoarea de a vă ruga să binevoiţi a dispune să se plătească ostaşilor sovietici foşti brutari costul mâinii de lucru pentru zilele de 23 august – 2 septembrie, când ei au lucrat atât pentru prizonieri cât şi pentru lucrătorii civili, costul mâinii e lucru va fi socotit aşa cum este plătit muncitorul român”, informa colonelul Dumitru Maiescu.

Nu îi mai voiau pe sovietici

În toamna anului 1944, sublagărele Petrila şi Lupeni din Valea Jiului doreau să scape cât mai repede de povara prizonierilor, trimiţându-i Lagărului din Vulcan, pe motivă că nu îi mai pot întreţine şi hrăni.

„Din cauza imposibilităţii de a caza 3.000 de prizonieri în clădirile lagărului, unde putem caza maximum 1.200 de prizonieri, nu putem ridica toţi prizonierii şi vă rugăm a menţine în sublagărele dvs. pe prizonierii ruşi. În ce priveşte hrănirea prizonierilor în contul nostru, am intervenit la M.R. Secţia prizonieri, pentru a ne da ordine în consecinţă. Lichidarea se va face pe bază de ştate nominale în triplu exemplar, atât pentru trupă cât şi pentru prizonieri, deducându-se valoarea din tariful de indemnitate de lagăr. Alocaţia de hrană este de 61 de lei pe zi”, informa colonelul Dumitru Maiescu, comandantul Lagărului nr. 9, în 31 august 1944.

Ce mâncau prizonierii sovietici

Meniul unui prizonier în Lagărul din Valea Jiului, stabilit pentru perioada 24 august 1944 – 31 august 1944. Luni dimineaţa prizonierii primeau cafea surogat cu pâine, iar la prânz, ciorbă de cartofi cu mazăre şi zarzavat prăjită cu slănină. Seara aveu ciorbă de cartofi cu arpacaş şi zarzavat prăjit cu slănină. Marţi, pe lângă cafeaua surogat cu pâine de dimineaţă, prionierii primeau la prânz ciorbă de carne cu cartofi şi zarzavat, rentaj de făină cu untură, iar seara acelaşi fel de mâncare. Miercuri, meniul principal era ciorba de fasole cu cartofi şi zarzavat, prăjită cu slănină. Şi în celelalte zile, meniul, care însemna până la 3.000 de calorii, era asemănător. Meniul minerilor care proveneau din rândurile prizonierilor sovietici deţinuţi în Valea Jiului era acceptabil, susţineau autorităţile române. „Hrana prizonierilor se dă astfel, dimineaţa: cafea cu pâine şi 60 de grame slănină zilnic pentru prizonierii care merg la lucru, la amiază, o ciorbă cu pâine sau mălai, ciorba fiind compusă din 200 de grame fasole sau 300 de grame varză sau cartofi, seara se dă aceeaşi ciorbă. Este adevărat că se distribuie pentru muncitori de şase ori carne săptămânal, a câte 100 de grame zilnic. Întreprinderea ne mai declară că are tot interesul ca prizonierii să fie relativ bine hrăniţi, pentru a putea munci cu mai mult efort”, informează un raport al Subinspectoratului muncii, din 23 ianuarie 1943, păstrat la Arhivele Judeţului Hunedoara.

Răzbunarea prizonierilor

Lăsarea în libertate a foştilor prizonieri a produs alte daune, informau autorităţile vremii. Unii dintre ei s-au alăturat ostaşilor sovietici înarmaţi care se îndreptau spre fronturile din vest şi recurgeau la acte de răzbunare şi de jaf împotriva românilor. „Prizonierii de la Lagărul Vulcan sunt lăsaţi liberi şi, luând contact cu ostaşii sovietici înarmaţi, merg pe la întreprinderile unde au lucrat spre a-i teroriza pe foştii conducători ai întreprinderilor şi pentru a-i jefui. Cazuri concrete au fost la Petrila, unde inginerul şef Panaitescu a fost căutat pentru a fi ridicat şi executat, dar a scăpat prin rugă. La Lonea, un grup de cinci prizonieri şi cinci ostaşi sovietici a încercat să spargă casa directorului întreprinderii miniere. La Bobâlna patru prizonieri ruşi au ameninţat pe administratorul proprietăţii unde au lucrat pe timpul verii”, informa Legiunea de Jandarmi Hunedoara în 30 septembrie 1944, într-o notă păstrată la arhive.

Sursa: adevărul.ro