Tendințe

Cum influenţează criza amenajările interioare

Sunt mai chibzuiţi şi nu mai doresc interioare care să denote opulenţă. Mai mult, oamenii au devenit mai conştienţi şi optează pentru materiale eco sau reciclate.

Pardoselile de lemn sunt în continuare la mare căutare, dar în culori deschise, în tonuri naturale. Culorile închise nu mai sunt pe val, deoarece sunt mai greu de întreţinut. În ceea ce-i priveşte pe cei care optează pentru mochetă, curentul eco primează din nou: se optează mai puţin pentru materiale scumpe şi pretenţioase, precum amestecul lână/mătase, şi mai mult pentru amestecul viscoză/lână, mai durabil şi mai ieftin.

În timpul boomului economic, oamenii voiau saune, hamacuri, tot felul de accesorii luxoase. Astăzi, tendinţa este ca oamenii să îşi dorească băi relaxante, libere de mărunţişuri şi accesorii inutile, de un lux discret. În bucătărie, inoxul nu mai este folosit, căci este greu de întreţinut. Sunt preferate dulapurile de lemn de inspiraţie rustică.

Înainte de criză, alegerea preferată pentru ferestre o constituiau perdelele şi draperiile în culori neutre, texturate. Acum, există tendinţa de a introduce roşul şi rozul în ecuaţie, culori puternice, de impact.

În această perioadă, a revenit în forţă şi tapetul, în special, cu modele mari, geometrice, demonstrând că oamenilor nu le este teamă să-şi decoreze casa în acord cu personalitatea şi vremurile.

(S. U.)

Timpul Suplimentul Femeia

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *