Ectenia celor chemați e unul dintre locurile în care se vede cu ochiul liber că cei mai mulți nu știu despre ce e vorba. Să vedem ectenia respectivă: „Rugaţi-vă cei chemaţi, Domnului. Cei credincioşi, pentru cei chemaţi să ne rugăm, ca Domnul să-i miluiască pe ei. Să-i înveţe pe ei cuvântul adevărului. Să le descopere lor Evanghelia dreptăţii. Să-i unească pe ei cu sfânta Sa sobornicească şi apostolească Biserică. Mântuieşte, miluieşte, apără şi-i păzeşte pe ei, Dumnezeule, cu harul Tău”.
Faptul că nimeni nu e atent când se spune „Cei credincioşi, pentru cei chemaţi să ne rugăm” e primul aspect și e limpede, pentru că apoi urmează: „Cei chemaţi, capetele voastre Domnului să le plecaţi”. Și în acest moment majoritatea oamenilor din biserică își pleacă umil capul. Ca și cum s-ar identifica ei înșiși cu cei chemați. Deși nu e vorba de noi. Iar ortodoxia nu are îngâmfarea în cult de a ne spune că noi suntem cei chemați, ca și cum am fi cei aleși.
Dacă ar fi vorba despre noi, cum ar trebui să înțelegem mai departe când preotul rostește: „Cei chemați ieșiți, ca nimenea din cei chemați să nu rămână”? Cei chemați sunt oamenii maturi nebotezați, dar care vor să devină creștini. În vechime, când convertirile erau masive, celor nebotezați li se permitea să participe la prima parte a liturghiei, numită liturghia cuvântului. Până la cuvintele preotului „cei chemați ieșiți”. Acela era momentul în care prima parte a liturghiei, accesibilă și lor, se sfârșea și începea a doua parte, liturghia credincioșilor, la care participau doar creștinii botezați.
Cred că acum vă dați seama cât de ciudat este să plecăm capetele noastre și să ne rugăm în momentul în care preotul spune: „Cei chemaţi, capetele voastre Domnului să le plecaţi” ca și când am mărturisi că nu suntem botezați.
Comportamentul nostru în biserică trebuie să fie ca al unor fii ai ei. Să înțelegem ce se întâmplă la liturghie. Să ne dorim să cunoaștem tainele bisericii. Dacă ne-am dori cu adevărat, am ști aceste lucruri. Nu putem să repetăm niște gesturi fără sens. Ca și când singurul nostru scop în biserică e să bifăm prezența. Doar așa ca să se știe că mergem la biserică. Trebuie să fim îndrăgostiți de liturghie, de tainele și slujbele bisericii, iar aceasta trebuie să se reflecte în dorința noastră de a înțelege. Nu de a mima.
Nu știm, să întrebăm preotul; vrem să aflăm mai multe, să căutăm cărți; ni se pare că nu avem destulă dragoste, să cerem de la Domnul. Dar să nu transformăm credința noastră în vas gol, iar prezența noastră în biserică în gesturi de suprafață.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
