Cum ne refacem aura pozitivă
Se crede că aura este un halou de lumină, o bulă de energie imposibil de depistat cu ochiul liber, care înconjoară fiecare ființă. Deși invizibilă, e alcătuită din câmpuri energetice colorate – diferitele nuanțe indicând starea de sănătate, starea emoțională și chiar caracterul posesorului. Ia-ți gândul că ai putea vreodată citi aura celor din jur sau că ai putea să o întrezărești pe a ta, în oglindă. Doar cei cu capacități extransenzoriale deosebite o pot face.
Scapă de obiceiurile proaste
În lumea nebună de astăzi, oamenii comit o mulțime de greșeli care le fragilizează aura: nu fac suficientă mișcare, se alimentează pe fugă și prost, se dedau frecvent la excese (de tutun, de alcool), petrec ore întregi în încăperi neaerisite, se enervează mult și se odihnesc insuficient. Pentru a-ți reechilibra aura, trebuie să scapi mai întâi de obiceiurile proaste enumerate mai sus, fiindcă acestea afectează atât corpul fizic, cât și pe cel energetic. N-o spun eu, o spun cititorii de aură!
Stai departe de vampirii energetici
Ce mai sunt și ăștia? vei întreba. Ei bine, sunt persoane din anturajul tău care te storc, la propriu, de vlagă. De cele mai multe ori fără să vrea, aceste persoane se hrănesc cu energia ta, o fură pur și simplu ca să-și îmbunătățească propriile rezerve – în loc să-și creeze singure altele. Dacă există oameni care îți caută insistent compania doar ca să se plângă de una, de alta, și dacă îți spun la sfârșit că se simt mai bine după ce au vorbit cu tine, este pentru că s-au folosit de energia ta. Soluția este să-ți închizi circuitele energetice. Cu alte cuvinte, când stai de vorbă cu o persoană care, simți bine, te lasă fără puteri, încrucișează-ți gleznele și apropie-ți palmele, astfel încât degetele mari de la mâini să se atingă. Gata, ești protejată!
Revitalizează-ți fluxul de energie
Cum? vei întreba iarăși. Simplu: prin respirație. Există metode care te ajută să-ți reîncarci pozitiv aura. Apropo: află că energia ta are o polaritate pozitivă și una negativă, masculină și feminină. Echilibrul între cel două se numește „Sushumna“ (nu mă întreba de la ce vine) și se obține prin aceste tehnici speciale de respirație. Prin urmare, înainte de orice, aerisește încăperea în face vei face exercițiile. Cu mușchii relaxați, plasează mâna dreaptă (sau stângă, dacă ești stângace) pe nas, cu degetul mare de-o parte a nasului și cu celelalte degete de cealaltă parte. Astupă nara dreaptă cu degetul mare și inspiră lent, numărând până la 4. Apoi, astupă și cealaltă nară cu restul degetelor (acum cele două nări sunt astupate simultan) și reține-ți suflul preț de 16 secunde. (Dacă ți se pare prea mult, începe prin a-ți ține respirația 10 secunde, apoi mărește a doua zi intervalul.) După aceea, ridică degetul mare (cealaltă nară rămâne astupată) și expiră lent, numărând până la 8. Apoi, inspiră iar prin nara deschisă – și reia secvența descrisă mai sus. Repetă exercițiul de 5-6 ori.
Purificare prin vortex
Ce, ce? Purificare prin ce? Stai așa: vortexul e vârtejul ăla pe care-l face apa când scopi dopul de la cadă, după ce ai făcut baie. Tehnica constă în vizualizarea unui astfel de vortex, pentru a-ți curăța câmpul energetic de toate impuritățile acumulate peste zi. Cum procedezi? Așează-te comfortabil și începe prin a face exercițiile de respirație descrise mai sus. Acestea te vor ajuta să te relaxezi. Apoi, imaginează-ți că ai la câțiva metri deasupra capului un vârtej de foc, alb și strălucitor, care coboară spre creștet. Încearcă să vizualizezi coborârea – cum se apropie vârtejul de cap, cum intră în câmpul tău energetic și cum se adâncește în corp. Evident, spirala ar trebui să se răsucească în sensul acelor de ceasornic. Încearcă să vizualizezi modul în care vortexul aspiră, antrenează și distruge toate deșeurile care-ți încarcă aura, pe măsură ce te traverseaz, din cap până-n picioare.
Nu te costă nimic să încerci
Dacă ești sceptică în privința câmpurilor energetice, în general, sau în privința tehnicilor lor de purificare, în special, îți spun atât: nu strică să încerci. Când se mai întâmplă să vii acasă cu nervii la pământ, sleită de puteri, încearcă exercițiile de respirație și imaginează-ți vârtejul purificator. Toate astea nu durează mai mult de jumătate de oră – dar vei constata, poate, că durerea de cap ți-a trecut, că te-ai relaxat nesperat de mult și că ești gata să zâmbești din nou și să interacționezi cu cei dragi.