Cum partidele „mari” manipulează prin sondaje. Cazul AUR din România
Din păcate, în loc să facă o altfel de politică, cei din PAS, calcă pe aceeași greblă ca și „marile” partide din trecut. Speră că votanții vor fi momiți la vot cu sondaje. Aceast lucru n-a funcționat în trecut, și nu va funcționa nici acum. Oamenii votează așa cum vor și după zeci de experiențe nefericite din trecut, e greu să-i determini să voteze într-un fel sau altul pentru că așa spun… sondajele. E de-a dreptul amuzant cum în același sondaje aflăm că marea majoritate a votanților nici măcar nu cred în aceste cercetări. Emblematică este și declarația lui Dodon – facem sondaje, dar nu credem în ele.
Moldova – nu e un caz unic
Să ne aducem aminte de alegerile parlamentare din România. În seara alegerilor, pe 6 decembrie, cele două exit-polluri au dat AUR-ul la 5,2%, ca ulterior societatea să fie „surprinsă” că scorul era… dublu, adică peste 9% În acelaeși sondaje, PMP și Pro România erau date.. fix la 5%, deși era clar că nu vor trece pragul.
Cei care au realizat exit-poll-ul, știau cifrele reale, la fel știau și cei din partide. Toți știau că cifrele sunt false. Toată această joacă de-a sondajele este o încercarea disperată a partidelor „mari” să mai mintă câteva procente de naivi.
Mihai Ștefănescu