Internațional

Cum pot fi prevenite inundaţiile?

Albii curăţate şi baraje întreţinute…

Periodic, o data la doi ani, revărsarea râurilor Nistru şi Prut provoacă inundaţii puternice atât a localităţilor, cu pierderea vieţilor omeneşti, cât şi a terenurilor agricole, care se transformă în mlaştini şi aduc prejudicii materiale populaţiei şi statului. Am putea preveni asemenea dezastre, în primul rând, dacă albiile râurilor ar fi curăţate.

Apa curgătoare mână cantităţi imense de mâl şi nisip care se acumulează pe parcurs, înnămolind albiile. Aceste depuneri şi bancuri masive le micşorează adâncimea, iar viiturile provocate de ploile abundente şi topirea zăpezii spală malurile şi distrug digurile de protecţie. Totodată, nici digurile nu sunt restabilite şi reparate decenii la rând.

Dacă aceste baraje ar fi întreţinute, nu ar fi luate odată cu primul val de apă. Digurile din saci cu nisip sunt efective doar temporar la stăvilirea apei lin curgătoare, în condiţiile noastre, însă, viiturile pot fi oprite doar cu diguri din lut şi pământ bine presat, iar cele care există trebuie cercetate minuţios.

Ne pot salva ambarcaţiunile mici

În prezent, în R. Moldova nu există nicio întreprindere de producere a ambarcaţiunilor mici, destinate salvării populaţiei, cercetărilor ştiinţifice şi patrulării hotarelor în lupta cu contrabanda şi braconajul. Astfel, este absolut necesară crearea unui atelier experimental specializat de construcţie şi reparaţie a mijloacelor plutitoare simple de tonaj mic, cu susţinerea instituţiilor specializate în domeniul transportului naval, subordonate Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, a Întreprinderii de Stat „Registru Naval” şi a Ministerului Afacerilor Interne. Reieşind din necesităţile actuale, avem nevoie de patru tipuri de nave:

– o luntre de salvare destinată evacuării oamenilor şi transportării încărcăturilor în situaţii excepţionale;
– un scuter pentru cercetările ştiinţifice şi patrularea hotarelor pe râuri;
– o luntre simplă de circulaţie pentru staţiile de salvare;
– ambarcaţiuni de agrement şi sport pentru dezvoltarea turismului fluvial rural.


Câteva nave unite în serie

„Aqua-carul” – o luntre universală

Propun tuturor celor interesaţi să analizeze imaginile şi desenele tehnice detaliate a unor ambarcaţiuni simple de salvare şi circulaţie, ce pot fi construite din placaj şi lemn în orice ogradă. Vă prezint „Aqua-carul”, o luntre universală de salvare şi transport, simplă şi trainică, pe care am creat-o special pentru ţara noastră, după tipul străvechii luntri-monoxile „Ciobacă”.

Datorită formei deosebite a corpului (de sanie), această navă poate fi acostată la maluri neamenajate, unde se va aşeza stabil şi va permite executarea lucrărilor de încărcare-descărcare a greutăţilor sau îmbarcare-debarcare a oamenilor. Pescajul redus al navei permite plutirea pe spaţii acvatice cu adâncimi mici şi poate fi manevrată cu bastoane, vâsle sau cu un motor mobil. La provă, pupă şi în borduri sunt executate camere speciale cu aer, pentru a mări capacitatea de plutire. Durabilitatea şi siguranţa sporită o fac mai greoaie la manevrare, în schimb, „Aqua-carul” moldovenesc are posibilităţi practice deosebite. Câteva nave unite în serie, în plan transversal, având pe ele fixate grinzi de pod cu platforme şi îngrădire de protecţie, pot fi utilizate ca pontoane pentru poduri plutitoare de mic tonaj sau la construcţia trecătoarelor temporare pe spaţii acvatice. 

1. „Aqua-carul” moldovenesc, dimensiuni aproximative: lungimea – 4,3 m,
lăţimea – 1,4 m,
înălţimea – 0,5 m.

1. tampoane provă (grinzi cu găuri de cuplare din lemn tare, 45x120x700 mm); 2. puntea navei – placaj de 5 mm; 3. rama compartimentului, din lemn tare – 30×40 mm; 4. furcheţi pentru vâsle; 5. baston marcat; 6. vâsle; 7. scândura de fixare a motorului mobil din lemn tare – 40×1387 mm; 8. tampoane pupă (grinzi cu găuri de cuplare din lemn tare) -45x120x400 mm; 9. baston de cuplare din lemn tare – d. 40×1500 mm; 10. bancuri din lemn tare – 30x250x1387 mm; 11. bordajul navei (înveliş din placaj – 6 mm, încleiat în exterior cu material sintetic); 12. brâu protector – mâner din lemn tare – 30x50x55 mm.

Ion Friptu

Ion Friptu este un fost marinar pasionat de istoria flotei moldoveneşti, care poate reconstitui după desene replica fidelă a unei corăbii cu pânze din vremea domniei lui Ştefan cel Mare. A lucrat 15 ani în funcţia de şef de echipaj pe corăbii din flota militară a URSS, unde le-a predat marinarilor militari practica maritimă. Ulterior, a deţinut consecutiv funcţiile de comandant superior de radă, şef al echipei navelor de salvare în caz de avarii şi naufragii pe râul Nistru şi inginer superior pentru protecţia muncii pe navele şi întreprinderile Portului Tighina.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *