Cum prezintă presa comunistă candidatura lui Leancă
Preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, fostul Premier, Vladimir Filat, a anunţat, marţi, 14 mai, că formaţiunea pe care o conduce îl înaintează pe Iurie Leancă la funcţia de Prim-ministru într-un nou guvern. Potrivit lui Filat, partidul său va insista pe formarea unui Guvern în baza „unor principii clare”. „Vom insista ca negocierile pentru noul Guvern să fie transparente. Nu vom accepta ca Premierul să fie legat de mâini şi de picioare în activitatea sa”, a declarat Vladimir Filat. În context, sursa citată a declarat că din experienţa sa guvernamentală va recomanda şi va insista ca echipa de miniştri să fie formată astfel încât să fie „compatibilă cu Prim-ministrul”.
Filat a mai spus că negocierile pentru formarea noului Guvern vor începe de îndată ce pretinsul preşedinte, Nicolae Timofti, va înainta oficial candidatura la funcţia de Premier.
Guvernul condus de Vladimir Filat a fost demis prin moţiune de cenzură pentru suspiciuni de implicare în acte de corupţie pe data de 5 martie curent. Mai târziu pretinsul preşedinte al Moldovei, Nicolae Timofti, l-a înaintat pe Vladimir Filat la funcţia de Premier.
Pe data de 22 aprilie curent, Curtea Constituţională a constatat că Vladimir Filat nu poate asigura interimatul funcţiei de Prim-ministru şi nu poate fi înaintat la funcţia de şef al Cabinetului de miniştri din cauza că Executivul a fost demis pentru acte de corupţie. Din aceste considerente, Guvernul este condus de un Premier interimar – Iurie Leancă.
via nit.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!